joi, 18 decembrie 2008

Schi in Fagaras



Trupa mare. Risc de avalansa la fel de mare pentru Fagaras. Mergem totusi la fata locului sa vedem ce si cum.

Sambata dimineata plecarea. Ajungem devreme la Capra. Zapada putina rau. Nici vorba de avalanse. Urc la cota 2000. O portiune cu schiurile in spinare. Apoi cu ele in picioare. Zapada proasta, cu crusta. Inaintez greu. Mi-am lasat coltarii de schiuri acasa. Ce sa faci cu ei in pulver? Socoteala de acasa nu se potriveste cu conditiile de la fata locului. Incep sa cred ca nu voi avea parte de schi. Crusta e inamicul meu numarul unu. Nu reusesc coborari controlate.

Lasam o parte din lucruri la salvamont. Trecem tunelul si dam de Balea. Ceva mai multa zapada si mult mai buna. Nu prea stiu unde mergem. Urc dupa ceilalti. Pe drum imi dau seama ca mergem spre Valea Doamnei. Nu stiu la ce sa ma astept. Nu am mai schiat pe ea.  Ajungem in sa. Imi scot pieile de foca, blochez legaturile si o dau la vale dupa ceilalti. Surprinzator, dar ma simt bine pe schiuri. Coborarea e usoara, zapada minunata. Ma afund de vreo 2 ori in zapada. Ridicarea de pe jos e anevoioasa. Zapada e mare. Betele de schi intra pana la prasele. O ultima panta mai accentuata si sunt in extaz. Din pacate aici se termina. A sosit momentul sa ne intoarcem de unde am plecat. Prima portiune e dificila fara coltari. Un strat surpeficial de zapada proaspata care nu tine. Sub el zapada inghetata. Derapez de cateva ori. Ma refugiez pe o creasta inierbata. Scot schiurile si o iau la picior.  Gioni si Florin, mai experimentati in ale schiului de tura, sunt departe. Revin pe schiuri. Ne oprim o panta mai jos de sa. Lungimea celei de a doua coborari este hotarata de fiecare pentru sine. Eu ma dau pana in acelasi punct ca si prima oara. Ma simt bine si nu ma descurajeaza urcarea care acum pare si mai grea. Vantul bate in rafale si vine din fata. O clipa de neatentie si ma trezesc pe jos dupa o rafala. Incepe sa se lase intunericul.  E semiintuneric cand ajung in sa. Decid sa nu scot lanterna. Incepe coborarea. Merge greu. Viraj cu viraj. Nu din cauza pantei. Ma ia cu ameteala din cauza lipsei reperelor vizuale. Uneori nu-mi dau seama daca ma misc sau stau pe loc. Ajung cu greu la cabana Balea. Aici se face regruparea. Gioni a luat-o inainte. Da o fuga jos pana la Capra sa-si schimbe claparii. Cei noi inca nu s-au acomodat cu stapanul :).

O ultima sfortare si ajungem "acasa". Salvamontul de la cota 2000. Niste palinca si ceva vin si oamenii incep sa spuna adevarul :). 

Duminica dimineata. Ma trezesc cu greu. Plecam tarziu. Tot valea Doamnei. Tot viscol. Nu fac decat o coborarea scurta. Oboseala acumulata in ultimul timp isi spune cuvantul. Decid sa nu ma chinuiesc. Ma retrag prima spre Paltinu unde am lasat ceva bagaj. Unul cate unul ne strangem toata trupa.

Coborarea de la cota 2000 spre Capra e minunata. O facem pe schiuri pana jos. A nins peste noapte.   20-30cm de zapada proaspata. Masinile sunt sub zapada. Din fericire puterea celor 4 e cu noi si pornim spre Bucuresti fara probleme. O ploaie neprietenoasa ne insoteste tot drumul. Zapada ramane in sufletele noastre si pe capota masinii.  La fiecare frana brusca se mai risipeste ceva din bucatica de iarna pe care vrea Gioni s-o faca cadou baiatului lui... :)
 


miercuri, 17 decembrie 2008

In afara subiectului


Imi place sa ma joc cu cuvintele. Un jongleur care isi arunca popicele in aer. Sa iti mentii ideilei in stare de levitatie. Sa le lasi sa cada una cate una. Sa descoperi un model cu totul aleator. Are sens ce ai creat sau nu?

Am cautat pe munte simplitatea si concretul incercand sa ma simplific pe mine.  Ce nu s-a potrivit tiparului am taiat. Mi-e dor de ceea ce am lasat in urma.


marți, 9 decembrie 2008

Fara poze



Trebuia sa fie ziua mea. N-am dispozitie pentru petrecere. Va fi altadata. Ma decid la un weekend in Costila in amintirea vremurilor bune. Coechipier Victor. Din Bucuresti plecam trupa de 5 cu masina. Am uitat aparatul foto asa ca nu vom avea dovezi.

Nu am mai urcat de ceva vreme la refugiu. Am unele surprize. Cativa copaci au deviat poteca pe ici, pe colo. Dar in rest....cunosc fiecare centimetru. Urcam destul de rapid. Zapada ioc. Miezul noptii ne prinde la refugiu. Dezbatem traseul din ziua urmatoare. Nu ajungem la nicio concluzie. Singurul lucru sigur e ca va veni si Teo cu noi.

Sambata dimineata. Suntem lenesi. Trezirea se face tarziu. Variantele cu trasee lungi cad. Victor tot ar vrea in Peretele Galbinele. Prudenta primeaza insa si ne decidem pentru traseul Fisura Insorita din Tancul Mic facut integral, pana pe varful tancului. Peretele e uscat. Teo face primele trei lungimi cap. Se misca rapid. Victor dupa el. Vin si eu din urma. :) Mai repede decat ma asteptam. Parca nu au trecut chiar degeaba anii.... Incepe sa bata vantul. S-a cam dus cu conditiile de vara,de papuc. Victor preia stafeta. Ajungem in varf fara emotii. Aceeasi retragere cu o brana emotiva intre saua in care iese traseul Hermann Buhl si copacul de rapel. Ajungem pe lumina la refugiu. Discutii aprinse despre echipament, catarat. Pe mine ma ia repede cu somnul. Ziua urmatoare decid cu Victor sa mergem inspre peretele Galbinele. Nu prea stim ce traseu. Sa speram ca noapte va fi un sfetnic bun.


Trezirea cu noaptea in cap. Vesti proaste. A plouat. Acum e lapovita. Ezit. Victor e insa vigilent. Spera ca mai sus a fost mai frig si a nins. Ceea ce inseamna tot conditii dure de catarat. De data asta ma hotarasc sa nu dau inapoi. Pornim. Incepem sa urcam pe valea Galbinele. Ma opresc des. Nu vreau sa ma supraincalzesc. Mi se pare foarte cald. Deja am transpirat. Placerea de a sta in regrupari va fi si mai mare. Ne uitam dupa intrarea in traseul Grotelor. Ajungem prea sus. Avem o vedere asupra traseului. Portiunea de intrare pare apetinsata. Fata cazuta plina cu zapada. Nici unul dintre noi nu a fost vara pe acolo. Putin probabil sa gasim linia traseului. Iar eu as vrea sa ajung in Bucuresti la o ora normala. Hai in Umarul Galbinele. Traseele de acolo le cunosc. Traseul Rosculet a fost lejer vara.


Victor va merge cap pe tot traseul. Pe prima lungime nicio asigurare fixa. E totusi usoara. Prima inghetare a mainilor. Ma lupt cu un tricam mai incapatanat. Dar nu las nimic in urma mea.

Pornirea in urmatoarea lungime e un pic nervoasa. O mica neatentie si ma trezesc cu Victor langa mine in regrupare. A doua pornire e mai norocoasa. Il pierd din vedere repede. Sunt niste locuri unde sta mai mult. Nu e de bine. Imi vine randul. Mda...incep sa inteleg ezitarile lui Victor. Un singur piton pe lungime. O mica surplombita care mie mi-a cam taiat rasuflarea. Ajung in regrupare. Suntem inca in grafic. 

Vara, din urmatoarea lungime am retinut doar plecarea ca fiind mai ciudata. Acum toata e ciudata si iese de 55m. Asigurari cu totul insuficiente. O proba pentru Victor de curaj. O proba de rezistenta la frig pentru mine. Cand am ajuns eu in regrupare nu prea mai eram in grafic. Ora 16 si ceva. Abia am timp sa privesc spre Omu si sa "fac" poza zilei. Iese statia meteo pentru scurt timp dintre nori si se vedea lumina apusului.

Ma gandesc ca nu e totusi grav. Inca 10m si suntem pe varf. Alta portiune care vara e super usoara. Acum insa, fara asigurari, Victor alege o varianta inedita care dureaza. Cand ajung pe varf e deja intuneric. Ne-am scos frontalele. Incepe retragerea. Un prim rapel intr-o sa. Incepe sa bata vantul. Din ce in ce mai tare. Un rapel lung spre Scorusi. Ajungem intr-o brana. Corzille sunt inghetate. Tragem de ele. Nu vin. :) Ne plimbam de colo, colo pe brana cautand locul ideal, unghiul ideal . Il gasim. Usurare. Eu stiu ca ar trebui sa mergem pe brana ca sa iesim in Scorusi. Victor gaseste insa un inel. Dam un nou rapel lung cu speranta de a da de poteca. Ratam de putin. :)  Avem de facut o coborare expusa de vreo 15m. Trecem si peste asta. Visez la strunga Galbinele. N-am baut nimic toata ziua si ultima ciocolata a fost la intrarea in traseu. Viscolul imi spulbera visele. O mica reorganizare de echipament si fugim cat putem de repede de acolo. Sunt cu resursele pe zero. Cobor anevoie. Victor a luat-o inainte. Si apa e cu el. Jos, undeva aproape de poteca spre refugiu il vad ca se opreste. Ajung langa el. Beau. Rontai jumatate de corny. Pornim. Nu mai avem sanse sa prindem vreun tren. Aflu de ce se oprise Victor. A calcat intr-o gaura in zapada si si-a reactivat o entorsa mai veche. S-a dus si cu planul de rezerva. Ma gandeam sa ramanem la refugiu pana la 3 noaptea si apoi sa coboram ca  sa luam primul tren de dimineata. Trebuie sa coboram acum cat e entorsa calda. Suntem la refugiu. E in jur de 21. 

Ne facem bagajele. Iau cat mai mult din echipament. Ma clatin sub greutatea rucsacului. Mergem incet. Victor calca cu grija. Trecem de izvor cu bine. Mai jos frunzele ude ne joaca feste. Suntem o echipa "la pamant" :). Nici eu din cauza greutatii, nici Victor din cauza piciorului nu reusim sa ne redresam cand alunecam pe ele si ne regasim in acelasi timp ridicandu-ne cu greu de pe jos. Suntem in Busteni. Trecute de 23 fix. Incercam o jumatate de ora autostopul. Niciun milostiv la ora asta. Ne refugiem in gara. Locurile sunt limitate. Impartim bancile cu doi vagabonzi. Izbavirea vine impreuna cu acceleratul de ora 5.

 Concluzia? O zi de nastere de neuitat. :)







marți, 2 decembrie 2008

Uneori trebuie sa ai un pic de credinta

1 decembrie. Ziua nationala a Romaniei. Ocazia pentru un weekend prelungit. Idei multe, posibilitati multiple si o prognoza care strica totul. Sambata vreme rea cu precipitatii urmata de doua zile de vreme prea buna cu temperaturi ridicate. 

Vineri seara pun la cale totul cu Rudi. O tura in Leaota. O traversare cu plecare din Runcu catre Bucegi. Fara cort, fara saci de bivuac. In prima noapte mizam totul pe o stana. Mai merg cu noi Silvia si Tori. 

Sambata dimineata ne intalnim cu totii in autogara IDM cu gandul de a prinde un microbuz catre Targoviste.  Primele doua microbuze nu trec de standardele noastre de calitate si le lasam sa plece. Cel de ora 7 este insa votat in unanimitate(si de cei intarziati :) ) si pornim in marea aventura. Visez pe drum o ploaie. O trec la capitolul cosmaruri. Microbuzul ne lasa pe langa gara din Targoviste. Un taxi rezolva orice problema de orientare. Suntem in statia din care se iau microbuzele catre Fieni. Nu stam prea mult si suntem din nou in miscare. Din Fieni suntem preluati imediat de alt microbuz care ne duce pana la drumul forestier care pleaca din Runcu. Eficienta maxima. 

Pe la ora 10 suntem la intrarea in "traseu". 9km catre manastirea Adormirii maicii domnului. Necrediciosii solicita o confirmare din parte hartii. Verdictul este fara echivoc. Avem ceva timp pentru a ne spune rugaciunea. Pornim pe o burnita marunta.  Se lucreaza la drum. Muncitorii ma intreaba de cei doi care au disparut in Bucegi cu o saptamana inainte. Nu am informatii proaspete. Sunt intrebata de unde sunt .... ca sa se stie ceva despre nebunii care pleaca pe munte pe vremea asta. :)

Ajungem langa manastire. Tori, pe post de Toma Necredinciosul, protesteaza. E prea cald, prea umed, nu se vede nimic. Eu cred ca vor urma vremuri mai bune.  Pornim catre cabana Leaota. Treptat peisajul se tranforma in unul hivernal. Ninsoare, chiar viscol. Ajungem. Visez la un ceai cald. Cabana inchisa imi spulbera iluziile. Ne continuam drumul. Galma dupa galma. Pentru cateva momente ceata se ridica si ne putem gasi locul in spatiu. In rest, inaintam dupa GPS si busola. Ne prinde intunericul intainte de a atinge varful. Nivelul zapezii creste, vizibilitatea scade. Gps-ul ramane unicul reper. Dar suntem "puternici" si ne atingem obiectivul :). Poza clasica de varf.




Coboram in cautarea stanei salvatoare. Nu avem insa coordonatele incarcate pe Gps. Bajbaim prin intuneric. Cateva pante cu zapada inghetata imi dau emotii. Bocancii mei obositi(de vreo 5 ani ii plimb pe munte) nu mai fac fata la astfel de incercari.  Inevitabilul se produce. Decizia e unanima. Bivuac in padure. Ne gasim un brad mare si il declaram "stana" noastra. Tori si-a luat totusi sacul de bivuac. Restul improvizam.




Pana ne aranjam culcusul, se elibereaza si cerul. Stele si luminile platoului Bucegi. 

Dimineata ne trezim odata cu soarele. Un cer fara nori. Au nimerit-o cei de la meteo.




Pornim avand in minte doua variante. Padina si statia meteo de la Omu. Dupa vreo jumatate de ora zarim si stana. Are acoperis. Nu e buna :).

Avem track incarcat pe Gps, dar nu suntem noi oamenii care sa urmeze carari umblate de altii. Ochiometric gasim o scurtatura. O coborare prin padure, mergem prin vale pana la un valcel bine conturat, o urcare sustinuta pentru a iesi din nou din padure si gata....traverseu scurt pana in Saua Strunga. Simplu. Pana la partea cu traverseul toate bune. Apa gasita in vale e mai mult decat binevenita. Si incepem sa traversam. Si traversam....tot dam rotocoale crestei. Zapada e proasta. Ne afundam cand ne e lumea mai draga. Tori decide sa iasa in creasta. O vreme il urmez. Apoi ma cuprinde din nou frenezia traverseului. Risipesc multa energie si timp. Ne regrupam in cele din urma pe drumul cel bun. Ne-a cam pierit cheful de a urca pana la Omu.  






Mergem agale. Ne apropriem de sa. Problema. Avem de ales intre doua. Bineinteles ca o alegem pe cealalta. Saua Strungile Mici. Macar vad locuri noi. :) Din nou zapada proasta. Tori nu mai rezista. Isi pune rachetele. Si dus a fost. Noi, ceilalti, inotam prin zapada. Ajungem la Padina in lumina apusului.





In cabana ne izbim de civilizatie. Fum, galagie, oameni turmentati :). Ne refugiem in sediul salvamont. Suntem singurii cazati aici. Incercam sa facem un plan pentru ziua urmatoare. Inca ne e gandul la Omu. Dezbatem variantele cand ma trezesc vorbind singura. Hmm...

Luni dimineata. O trezire tarzie dupa cum banuiam. Afara pare foarte cald. Nimeni nu mai are chef sa mearga undeva. Ne alegem ruta clasica si mai scurta. Piatra Arsa - Jepii Mari - Busteni.


Pornim. Nu se grabeste nimeni, nicaieri. Baie de soare. Un MBS (mamaliga cu branza si smantana pentru necunoscatori)  la Piatra Arsa si coborarea lunga pana in Busteni pe drumul binecunoscut. 

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa. :)

Poze facute de Rudi,Silvia si Tori.  Mai multe la adresa