Duminica trecuta m-am "ratacit" la un concurs de moutain bike. Prietenii sunt de vina...:) Mai multi participau, eu aveam interes sa ajung in zona Clujului, asa ca m-am lasat usor convinsa.
Din principiu nu imi place sa particip la un concurs pentru care nu m-am pregatit deloc...si in ultimele trei luni aveam doar un weekend petrecut pe bicla. In schimb imi place sa incerc cat mai multe lucruri noi, asa ca mi-am spus: De ce nu? N-am nimic de pierdut. Sa vedem care e atmosfera de concurs.
Obiectivul meu principal la acest concurs... sa nu ma consum prea mult. Asa ca am ales sa particip la cursa scurta de 50km. Cea de 78km ramane pe alta data. Obiectivul secundar...sa ma incadrez in timpul limita. Resursele fizice alocate le-am limitat pentru ca urmeaza sa particip si la maratonul Pietrei Craiului. Mi-am propus un timp onorabil acolo si totul se va intampla sambata viitoare.
Duminica dimineata. Suna ceasul. Sunt cam ametita. De o zi sunt la limita unei dureri de cap. Uneori trec de aceasta limita. Incep sa manac ca sa-mi mai treaca. Imi mai revin, dar nu foarte mult. Trec prin rutina pregatirilor, dar sunt usor deconectata de ceea ce se intampla in jurul meu. Pun numarul pe bicicleta, pregatesc rucsacelul, ma schimb. Sa-mi aduca cineva aminte care e scopul acestor actiuni! A, da...concursul. Nu simt vreo presiune.
Ma asez la start in a doua jumatate a plutonului. Pornim. Las pe toata lumea sa treaca inainte. Nu vreau sa intru in vreun ambuteiaj. Nu ma simt prea sigura pe reflexe mele ca sa ma angajez intr-o lupta pentru spatiu. Rulez o vreme pe sosea. Usoara urcare. Merg in ritm de plimbare. Toata lumea trece pe langa mine. Cineva striga la mine ca am saua prea jos. Are dreptate. Hotarasc sa o reglez imediat cum parasim astfaltul. Ma depaseste o fata si imi zic ca e momentul sa opresc fenomenul de scurgere. Ma tin de ea. Parasim astfaltul. Intram pe un drum de tara. Ridic saua si o iau din nou din loc. Ar cam fi momentul sa incep sa pedalez si eu. Se schimba cursul apelor. Incep sa depasesc. Panta nu e foarte mare, dar cu bicicleta se poate merge lejer doar pe marginea drumului. Pe centru niste bolovani mari fac dificila deplasarea. Ma gandesc de doua ori inainte de a depasi, dar tot trebuie sa o fac si pe asta. Depasesc fete cu mai mult aplomb , dar nu sunt prea multe asa ca de ce sa fac discriminari? Baietii cei mai buni sunt departe in fata. Cei de pe aici sunt umani. Unii cedeaza deja si merg pe langa bicicleta. Bineinteles ca o fac pe unde e mai usor si ma obliga sa iau bolovanii la rand. Dar ma simt bine. Mi-a trecut starea de slabiciune si am un ritm bun. O vreme pedalez cu alti 3-4 baieti. Ne depasim unii pe altii. Zaresc din nou o fata in fata si mi se aprind beculetele. Maresc ritmul si o ajung. Trec repede de ea. Mici portiuni de push bike. Niste bolovanis mai mare, niste sleauri. Nu vreau sa ma chinuiesc prea tare asa ca prefer sa ma dau jos de pe bicla. Urcusul monstruos de 12 km e pe sfarsite. Apar si mici portiuni de coborare. Un ciclist in fata mea aproape se opreste in fata gropilor cu apa cautand trasa ideala. Poate ca nu vrea sa se murdareasca.... Trec de el pentru ca mie imi place sa ma murdaresc. Ajung la punctul de maxim unde mai dau de o fata. Cobor grabita spre primul punct de realimentare. Sunt totusi intr-un concurs. Ajung. Beau un pahar de apa. Un schimb de replici cu George, un prieten nou facut cu ocazia acestui concurs. El si-a planificat cate 10min de pauza la punctele de realimentare, dar in planul meu nu sunt prevazute opriri. Fiecare cu tactica lui. Incep coborarea.
Bicicleta mea usoara m-a ajutat la urcare. Acum vibreaza din toate incheieturile. Drumul e cu bolovani mari, incastrati in pamant. Merg cat pot de repede, dar tot ma depasesc in mare viteza cativa baieti. Printre ei si George. Fete insa nu se zaresc. Ajung usurata in sosea. Rulez linistita de una singura cativa kilometrii. Inca putin si uit iarasi ca sunt in concurs. Vine momentul pentru a doua urcare. Iau un gel, o gura de apa din camel bag si purced la deal. Un fotograf pe marginea drumului imi striga sa-i dau bataie ca nu au mai trecut decat 3 fete si pe ultima o pot ajunge din urma. Poftim? Parca nu imi vine sa-l iau in serios. Pana acum nu m-am gandit la clasament decat in sens negativ. Pe masura ce depaseam o fata eram a doua din coada, a treia....
Panta se acciduleaza. Raman consecventa principiului meu de a nu forta prea tare. E momentul pentru push bike. Nu sunt singura. La mers ma pricep cel mai bine. Daca era un concurs integral de push bile probabil ca as fi castigat. Imi impun un ritm constant, sustinut fara pauze. George e chiar in fata mea. Trecem pe langa niste baietii care nu par deloc in largul lor. Se apropie finalul urcarii. In fata mea zaresc un grup mai mare. Ne oprim cam in acelasi timp la al doilea punct de alimenatare. Doua pahare de apa si sunt gata de plecare. Zaresc pentru o secunda lista cu cei care au trecut pe aici si mi se pare destul de mica lista de la capitolul fete. Poate a avut dreptate domnu' fotograf. Si mai e o fata aici. Plecam in acelasi timp, dar imi dau seama repede ca nu o sa ma tin de ea. Nu cu resursele alocate pe ziua de azi. Nu sunt motivata sa apelez la un supliment. Asta e. A 4-a, a 5-a e oricum mult mai mult decat imi propusesem. Nu fac minuni de vitejie pe coborare, dar merg bine. Nici una din coborari nu a fost chiar o relaxarea. Am stat destul de tensionata. Sosea vine din nou ca o eliberare. E momentul pentru a manca ceva. 3 sferturi de baton cu cereale mancate din mers. Ma apropii de locul unde intram din nou pe drum forestier. Cateva fete aflate acolo din partea organizatorilor incearca sa ma incurajeze. Hai ca poti sa mergi mai repede! Esti a 4-a... Imi pare rau fetelor, dar azi nu vreau sa merg mai repede. Ma simt bine la viteza data. Intru pe ultima portiune. Un drum prin padure cu mici urcari si coborari succesive. Rulez bine. Coborarile dispar si incepe ultimul urcus prin padure. Fac push bike pe acolo pe unde cu fortele de dimineata as fi rulat linistita pe bicicleta. Merg deja de vreo 4 ore fara pauze seminificative. George e din nou in fata mea. Nu simt rasuflarea niciunei fete in spate. Pe cea din fata nu am nicio sansa sa o prind. Nicio motivatie de a mari ritmul. Incepe ultima coborare. Destul de tehnica. Imi place. La sosea ma informeaza un organizator ca mai e un kilometru. Maresc ritmul profitand de plat. Dar finalul nu e pe sosea. O noua portiune de drum de tara, o ultima panta inierbata de 10m pe care o fac fara jena pe langa bicla si finalul glorios.
Pana la urma se confirma locul 5 cu 4h28min. Mai mult decat vroiam. Mai putin decat as fi putut.
Concluzii? ... Putine fete la concurs. Baieti, amatori, extrem de motivati . Am auzit mai multi ciclisti povestind de crampe, cum mergeau si urlau de durere. Unii s-au luptat pentru fiecare loc, chiar daca primele locuri erau din start ocupate de profesionisti. Toata admiratia pentru pasiunea si combativitatea lor.
Vreau sa mai particip si data viitoare o voi face cu implicare 100% . Traiesc cu speranta ca vor aparea cat mai multe adversare si cat mai ambitioase. Prefer sa fiu pe locul 20, dar la mare lupta cu alte 2-3 fete decat sa fiu a doua la cursa lunga pentru ca doar doua concurente sunt cu totul :P
Poze si alte informatii pe site-ul concursului
Un comentariu:
Foarte faina postare, multumim pentru participare si relatare si te asteptam si anul acesta la maraton. Poate pui si un banner pe blogul tau :) Il gasesti pe pagina concursului.
Trimiteți un comentariu