Odata cu intoarcerea din Peru spre sfarsit de august am luat si decizia de a participa la maratonul Pietrei Craiului. Primul pas a fost o mica documentare. Nu aveam idee ce inseamna antrenamentul pentru un maraton. Toate programele de antrenament erau pentru vreo 17-18 saptamani si sugerau un numar impresionant de kilometrii alergati saptamanal. Vreo 40-50 erau in programul cel mai bland. Bun. Eu aveam vreo 5-6 saptamani la dispozitie si nu alergasem in viata mea mai mult de 10 km dintr-o rasuflare. Singurul lucru care ma avantaja era tocmai ceea ce face din maratonul PC un maraton mai special : diferenta de altitudine de aprox 2100m. Experienta mea de mers pe munte nu putea decat sa ma ajute sa fac fata la urcarile si coborarile de pe traseu.
Asadar, am lasat la o parte numarul de kilometrii, mi-am notat doar principiile de baza(cum trebuie organizate alergarile, ce e bine sa mananci si cand etc) si am pornit la drum. Am alergat cat am putut de des, cat am putut de mult si de tare, am facut iesiri de weekend la munte cat mai solicitante si mai ales am stat. O parte foarte importanta dintr-un antrenament este recuperarea de dupa. Asa ca au fost zile in care decat sa-mi fortez oboseala, am preferat sa lenevesc acasa. Mai trebuie sa faci si sacrificii cand vrei sa atingi un obiectiv. M-am apucat de gatit. Mancarea pe baza de sticksuri nu parea sa fie reteta succesului. Unii rautaciosi ar spune ca in ciuda acestui fapt, am trait sa prind si ziua concursului. Iar eu spun ca nu gatesc chiar rau :P.
Ziua Z. Am emotii. N-as putea spune ca ma simt in forma maxima. Antrenamentul concentrat in cele cateva saptamani are efecte pozitive, dar si negative. S-a acumulat o oarecare oboseala in ciuda zilelor sacrificate pentru lenevit. Iau decizii de ultim moment. Importante. Ocupata cu pregatirea fizica, am neglijat alte lucruri. Asa ca am scos de la cutia de gunoi niste incaltari mai vechi gen adidas. Ultima lor aventura trebuia sa fie partea de trekking din Peru, dar se pare ca vor mai avea parte de o ultima cursa. Talpa a inceput sa se desprinda, dar sper sa nu raman desculta pe traseu. Primesc un sfat extrem de util de la Nusu, unul din concurentii cu experienta, si imi schimb decizia de a nu lua bete telescopice. Mi s-a spus ca ma vor ajuta pe urcarea catre refugiul Diana. Eu imi voi sprijini in ele neputinta si in alte portiuni ale traseului.
Start.
Photo by Daniela Torica
Toata lumea incepe sa alerge. Si eu dupa ei. Drumul urca cu o panta abia perceptibila, dar picioarele mele parca sunt din plastilina. Ups. Alerg intr-un ritm slab. Am remarcat cateva figuri in jurul meu si incerc sa le pastrez in raza vizuala. Parasesc drumul forestier si incep o urcare mai abrupta. Incerc sa accelerez, dar picioarele imi sunt de plumb. Suntem incolonati cativa si nu pot decat sa ma mentin in acest mic pluton. Iesim din nou in drum forestier. Am vreo doua fete in fata. Nici gand sa le depasesc. Mentin cu greu distanta dintre noi. Incep sa-mi simt ficatul. Asta e situatia. Concursul nu o sa se amane ca sa prind eu o zi mai buna. Si in 41 de km am timp sa mai recuperez. Iau un gel energizant. Poate mai prind puteri. Am mers mai incet si asta mi-a oferit posibilitatea sa imi mai revin. Dar nu e bine. Ma simt ca la plimbare. Negociez cu dumnealui, ficatul. Incep sa maresc ritmul. Trec de prima fata si ma apropii vertiginos de urmatoarea. O depasesc cu o usoare strangere de inima. Cine stie cand o sa mai dau de o fata? Nu suntem prea multe fete in concurs si e bine sa ai repere. In zona Casa Folea - La Table reusesc sa alerg pe portiunile de coborare, plat. Incepe urcusul final catre Funduri. Sunt inca in padure. Depasesc un concurent. In ultima clipa imi dau seama ca e o fata. Satisfactia mea e moderata. In aceasta zi lupta nu e cu celelalte concurente, ci cu mine insami. Trag cat pot de tare pe urcare. Mai recuperez din timpul pierdut la inceput. Nu vreau sa pierd nicio secunda asa ca nu beau apa. Din cauza asta, pe ultima suta de metrii incetinesc ritmul. Am mai depasit o fata, dar e chiar in spatele meu. O aud spunand ca a mai participat la crossuri. Mda...
Urmeaza timpul mort pana la urmatorul punct de control. Imi rezerv 2 minute ca sa mananc dintr-un baton. La coarda pusa de organizatori e un mic ambuteiaj. Stau destul de mult. Ajung la punctul de control in ultimul moment. Pornesc imediat. Incep tare. Continui mai putin tare. In fata mea vad o alta concurenta. Rezist tentatiei de a accelera brusc. Ma apropii de ea incet, incet. Imi place sa invat din greseli, asa ca imi revizuesc tactica fara opriri. Ma opresc 5 secunde ca sa beau apa. Imi revin fortele. Reusesc sa fortez depasirea pe o coborare cu grohotis. In sfarsit ma simt ceva mai bine. Coborarea spre refugiul Spirlea o fac in viteza. Aici beau doua pahare de apa si o iau din loc imediat. Continui in ritm sustinut. Chiar inainte de a iesi in drum forestier am cam ramas fara resurse. E timpul pentru un nou gel. Pe drum incep sa alerg incet. Intru intr-un oarecare ritm. Mi se pare ca pot sa accelerez. O fac. Dupa 20 m ficatul meu incepe brusc sa-mi vorbeasca. Cateva sute de metrii sunt obligata sa merg. Pacat. Pana aici mersesem bine. Aproape de punctul de control de la Plaiul Foii incep din nou sa alerg. Ma depaseste fata cu experienta de cross. Alearga cu o viteza in plus fata de mine. Acum se vad kilometrii aceia pe care nu am apucat sa-i alerg in timpul pregatirii. Ajungem aproape in acelasi timp la punctul de alimentare.
Toata lumea incepe sa alerge. Si eu dupa ei. Drumul urca cu o panta abia perceptibila, dar picioarele mele parca sunt din plastilina. Ups. Alerg intr-un ritm slab. Am remarcat cateva figuri in jurul meu si incerc sa le pastrez in raza vizuala. Parasesc drumul forestier si incep o urcare mai abrupta. Incerc sa accelerez, dar picioarele imi sunt de plumb. Suntem incolonati cativa si nu pot decat sa ma mentin in acest mic pluton. Iesim din nou in drum forestier. Am vreo doua fete in fata. Nici gand sa le depasesc. Mentin cu greu distanta dintre noi. Incep sa-mi simt ficatul. Asta e situatia. Concursul nu o sa se amane ca sa prind eu o zi mai buna. Si in 41 de km am timp sa mai recuperez. Iau un gel energizant. Poate mai prind puteri. Am mers mai incet si asta mi-a oferit posibilitatea sa imi mai revin. Dar nu e bine. Ma simt ca la plimbare. Negociez cu dumnealui, ficatul. Incep sa maresc ritmul. Trec de prima fata si ma apropii vertiginos de urmatoarea. O depasesc cu o usoare strangere de inima. Cine stie cand o sa mai dau de o fata? Nu suntem prea multe fete in concurs si e bine sa ai repere. In zona Casa Folea - La Table reusesc sa alerg pe portiunile de coborare, plat. Incepe urcusul final catre Funduri. Sunt inca in padure. Depasesc un concurent. In ultima clipa imi dau seama ca e o fata. Satisfactia mea e moderata. In aceasta zi lupta nu e cu celelalte concurente, ci cu mine insami. Trag cat pot de tare pe urcare. Mai recuperez din timpul pierdut la inceput. Nu vreau sa pierd nicio secunda asa ca nu beau apa. Din cauza asta, pe ultima suta de metrii incetinesc ritmul. Am mai depasit o fata, dar e chiar in spatele meu. O aud spunand ca a mai participat la crossuri. Mda...
Urmeaza timpul mort pana la urmatorul punct de control. Imi rezerv 2 minute ca sa mananc dintr-un baton. La coarda pusa de organizatori e un mic ambuteiaj. Stau destul de mult. Ajung la punctul de control in ultimul moment. Pornesc imediat. Incep tare. Continui mai putin tare. In fata mea vad o alta concurenta. Rezist tentatiei de a accelera brusc. Ma apropii de ea incet, incet. Imi place sa invat din greseli, asa ca imi revizuesc tactica fara opriri. Ma opresc 5 secunde ca sa beau apa. Imi revin fortele. Reusesc sa fortez depasirea pe o coborare cu grohotis. In sfarsit ma simt ceva mai bine. Coborarea spre refugiul Spirlea o fac in viteza. Aici beau doua pahare de apa si o iau din loc imediat. Continui in ritm sustinut. Chiar inainte de a iesi in drum forestier am cam ramas fara resurse. E timpul pentru un nou gel. Pe drum incep sa alerg incet. Intru intr-un oarecare ritm. Mi se pare ca pot sa accelerez. O fac. Dupa 20 m ficatul meu incepe brusc sa-mi vorbeasca. Cateva sute de metrii sunt obligata sa merg. Pacat. Pana aici mersesem bine. Aproape de punctul de control de la Plaiul Foii incep din nou sa alerg. Ma depaseste fata cu experienta de cross. Alearga cu o viteza in plus fata de mine. Acum se vad kilometrii aceia pe care nu am apucat sa-i alerg in timpul pregatirii. Ajungem aproape in acelasi timp la punctul de alimentare.
O prietena imi face cateva poze. Nu eram scarbita nici de cursa, nici de mancare. Doar oboseala. :)
Photo by Roxana Ghilt
Mananc ceva, imi umplu camel back-ul cu apa. "Adversara" mea a plecat deja. Incepe urcusul catre Diana, portiunea de care se tem cei mai multi concurenti. Eu o abordez cu calm. Obosita sau nu am la activ prea multe urcusuri de genul acesta ca sa ma mai las intimidata. Chiar in fata mea cade un concurent urland de durere. Crampe. O vad din nou pe fata. Reduc diferenta dintre noi, dar hotarasc sa nu fortez prea tare. De la refugiul Diana urmeaza inca vreo 10 km de coborare pe care ar fi bine sa mai pot alerga. Altfel as pierde enorm de mult timp. Sunt constienta ca sansele de a o depasi pe concurenta din fata la alergare sunt minime, dar continui sa ma lupt cu timpul si cu mine. Ajung la refugiu. Ultimul gel. Baietii de la punctul de control ma "ameninta" cu controlul antidoping. Incep bine coborarea abrupta, dar am pierdut contactul vizual cu concurenta din fata mea. O voi mai vedea doar la premiera. Depasesc in schimb cativa baieti ramasi fara benzina. Ultimul punct control, Coltul Chiliei. Intreb cat mai e. 5 km, teoretic o jumatatea de ora. Din greseala am pornit cronometrul de la ceasul meu cu vreo 30-40 min dupa start, asa ca nu stiu cu precizie care e timpul meu pana in acel moment. Dar par sa ma incadrez in cele 7 ore pe care mi le propusesem. Portiunea finala e de coborare lina. Alerg mare parte din ea. Ritmul nu e grozav, dar e important sa il mentin. Ajung pe portiunea de semiplat de la intrarea in Zarnesti. Alternez mersul cu alergatul. Reusesc sa incurc un pic strazile din Zarnesti, dar pana la urma gasesc linia de finish.
Singurul lucru care ma intereseaza e timpul. Intreb. Raspunsul e 7H 03 min cu tot cu timpul mort de la Funduri. E bine asa. Unul din obiective l-am atins. Cel mai important obiectiv al cursei insa era sa dau tot ce am. Stau de vorba cu prietenii participanti la cursa, ne felicitam reciproc si ma intreb daca nu sunt prea proaspata dupa cursa. Urmatoarele doua zile de febra musculara, cele 2-3 unghii de la picioare care imi vor cadea cat de curand imi ofera raspunsul la indoielile mele. Mai bine poate la anul daca voi fi sanatoasa, daca voi avea mai mult timp de pregatire, daca.....
Ca si concluzie... Alergatul facea parte din pregatirea pentru alpinismul de altitudine, pentru Cho Oyu in particular, dar nu reusisem pana acum sa imi impun un program suficient de intens. Acum insa am trecut peste un prag. Pragul in care te chinuiesti sa alergi 3,4,5 km ca asa scrie la carte. Am avut momente in care am simtit satisfactia alergarii in sine. Si programul de antrenament a avut cu siguranta un impact pozitiv asupra sanatatii, asupra metabolismului meu. Asa ca intentionez sa alerg in continuare. Si, cine stie, poate ajung vreodata sa particip si la un maraton de plat.
Deocamdata insa urmez sfaturile maestrilor si o iau incet. Ma odihnesc in ritm de cha cha :)). Am inceput un curs de dans ca sa mai rup monotonia antrenamentelor.
Deocamdata insa urmez sfaturile maestrilor si o iau incet. Ma odihnesc in ritm de cha cha :)). Am inceput un curs de dans ca sa mai rup monotonia antrenamentelor.
Mai multe informatii tehnice si poze pe site-ul maratonului :
http://www.maratonpiatracraiului.blogspot.com
http://www.maratonpiatracraiului.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu