Fara poze

Trebuia sa fie ziua mea. N-am dispozitie pentru petrecere. Va fi altadata. Ma decid la un weekend in Costila in amintirea vremurilor bune. Coechipier Victor. Din Bucuresti plecam trupa de 5 cu masina. Am uitat aparatul foto asa ca nu vom avea dovezi.

Nu am mai urcat de ceva vreme la refugiu. Am unele surprize. Cativa copaci au deviat poteca pe ici, pe colo. Dar in rest....cunosc fiecare centimetru. Urcam destul de rapid. Zapada ioc. Miezul noptii ne prinde la refugiu. Dezbatem traseul din ziua urmatoare. Nu ajungem la nicio concluzie. Singurul lucru sigur e ca va veni si Teo cu noi.

Sambata dimineata. Suntem lenesi. Trezirea se face tarziu. Variantele cu trasee lungi cad. Victor tot ar vrea in Peretele Galbinele. Prudenta primeaza insa si ne decidem pentru traseul Fisura Insorita din Tancul Mic facut integral, pana pe varful tancului. Peretele e uscat. Teo face primele trei lungimi cap. Se misca rapid. Victor dupa el. Vin si eu din urma. :) Mai repede decat ma asteptam. Parca nu au trecut chiar degeaba anii.... Incepe sa bata vantul. S-a cam dus cu conditiile de vara,de papuc. Victor preia stafeta. Ajungem in varf fara emotii. Aceeasi retragere cu o brana emotiva intre saua in care iese traseul Hermann Buhl si copacul de rapel. Ajungem pe lumina la refugiu. Discutii aprinse despre echipament, catarat. Pe mine ma ia repede cu somnul. Ziua urmatoare decid cu Victor sa mergem inspre peretele Galbinele. Nu prea stim ce traseu. Sa speram ca noapte va fi un sfetnic bun.

Trezirea cu noaptea in cap. Vesti proaste. A plouat. Acum e lapovita. Ezit. Victor e insa vigilent. Spera ca mai sus a fost mai frig si a nins. Ceea ce inseamna tot conditii dure de catarat. De data asta ma hotarasc sa nu dau inapoi. Pornim. Incepem sa urcam pe valea Galbinele. Ma opresc des. Nu vreau sa ma supraincalzesc. Mi se pare foarte cald. Deja am transpirat. Placerea de a sta in regrupari va fi si mai mare. Ne uitam dupa intrarea in traseul Grotelor. Ajungem prea sus. Avem o vedere asupra traseului. Portiunea de intrare pare apetinsata. Fata cazuta plina cu zapada. Nici unul dintre noi nu a fost vara pe acolo. Putin probabil sa gasim linia traseului. Iar eu as vrea sa ajung in Bucuresti la o ora normala. Hai in Umarul Galbinele. Traseele de acolo le cunosc. Traseul Rosculet a fost lejer vara.

Victor va merge cap pe tot traseul. Pe prima lungime nicio asigurare fixa. E totusi usoara. Prima inghetare a mainilor. Ma lupt cu un tricam mai incapatanat. Dar nu las nimic in urma mea.

Pornirea in urmatoarea lungime e un pic nervoasa. O mica neatentie si ma trezesc cu Victor langa mine in regrupare. A doua pornire e mai norocoasa. Il pierd din vedere repede. Sunt niste locuri unde sta mai mult. Nu e de bine. Imi vine randul. Mda...incep sa inteleg ezitarile lui Victor. Un singur piton pe lungime. O mica surplombita care mie mi-a cam taiat rasuflarea. Ajung in regrupare. Suntem inca in grafic. 

Vara, din urmatoarea lungime am retinut doar plecarea ca fiind mai ciudata. Acum toata e ciudata si iese de 55m. Asigurari cu totul insuficiente. O proba pentru Victor de curaj. O proba de rezistenta la frig pentru mine. Cand am ajuns eu in regrupare nu prea mai eram in grafic. Ora 16 si ceva. Abia am timp sa privesc spre Omu si sa "fac" poza zilei. Iese statia meteo pentru scurt timp dintre nori si se vedea lumina apusului.

Ma gandesc ca nu e totusi grav. Inca 10m si suntem pe varf. Alta portiune care vara e super usoara. Acum insa, fara asigurari, Victor alege o varianta inedita care dureaza. Cand ajung pe varf e deja intuneric. Ne-am scos frontalele. Incepe retragerea. Un prim rapel intr-o sa. Incepe sa bata vantul. Din ce in ce mai tare. Un rapel lung spre Scorusi. Ajungem intr-o brana. Corzille sunt inghetate. Tragem de ele. Nu vin. :) Ne plimbam de colo, colo pe brana cautand locul ideal, unghiul ideal . Il gasim. Usurare. Eu stiu ca ar trebui sa mergem pe brana ca sa iesim in Scorusi. Victor gaseste insa un inel. Dam un nou rapel lung cu speranta de a da de poteca. Ratam de putin. :)  Avem de facut o coborare expusa de vreo 15m. Trecem si peste asta. Visez la strunga Galbinele. N-am baut nimic toata ziua si ultima ciocolata a fost la intrarea in traseu. Viscolul imi spulbera visele. O mica reorganizare de echipament si fugim cat putem de repede de acolo. Sunt cu resursele pe zero. Cobor anevoie. Victor a luat-o inainte. Si apa e cu el. Jos, undeva aproape de poteca spre refugiu il vad ca se opreste. Ajung langa el. Beau. Rontai jumatate de corny. Pornim. Nu mai avem sanse sa prindem vreun tren. Aflu de ce se oprise Victor. A calcat intr-o gaura in zapada si si-a reactivat o entorsa mai veche. S-a dus si cu planul de rezerva. Ma gandeam sa ramanem la refugiu pana la 3 noaptea si apoi sa coboram ca  sa luam primul tren de dimineata. Trebuie sa coboram acum cat e entorsa calda. Suntem la refugiu. E in jur de 21. 

Ne facem bagajele. Iau cat mai mult din echipament. Ma clatin sub greutatea rucsacului. Mergem incet. Victor calca cu grija. Trecem de izvor cu bine. Mai jos frunzele ude ne joaca feste. Suntem o echipa "la pamant" :). Nici eu din cauza greutatii, nici Victor din cauza piciorului nu reusim sa ne redresam cand alunecam pe ele si ne regasim in acelasi timp ridicandu-ne cu greu de pe jos. Suntem in Busteni. Trecute de 23 fix. Incercam o jumatate de ora autostopul. Niciun milostiv la ora asta. Ne refugiem in gara. Locurile sunt limitate. Impartim bancile cu doi vagabonzi. Izbavirea vine impreuna cu acceleratul de ora 5.

 Concluzia? O zi de nastere de neuitat. :)