Ultimul traseu este o creasta pe Chegetcarabasi. Are acelasi grad ca si creasta de pe Djan Tugan care ni s-a parut usoara. Suntem relaxati. Coborarea celor 1300m diferenta de nivel nu e cu mult mai placuta decat urcarea. Dar avem cu ce sa ne clatim ochii. Mergem cu fata catre cele mai frumoase varfuri din zona. Reusim sa identificam de la distanta poteca de urcare pe versantul din fata. Totul pare clar.
In camp Djan Tugan ne tragem sufletul la umbra. Nu e graba. Locul de campare e aproape. Dar calatorului ii sade bine cu drumul. O luam din loc. E multa vegetatie. Dam de "rododendronul de Caucaz". Sunt foarte multe tufe, dar putine flori. Trebuie sa fi fost o minunatie cu o saptamana, doua inainte.
Ni s-a spus ca dupa 30-40 de minute de mers pe poteca marcata o sa dam peste un bolovan mare cu inscriptii pe el. De acolo trebuie sa facem stanga. Urcam de vreo ora si jumatate. Ups. Ceva nu e bine. Dam totusi de un bolovan pe care e scris ceva cu pietre mai mici. Acum sau niciodata. Facem stanga. Poteca nu se vede, dar o luam de-a dreptul pe o panta destul de abrupta. Sus o surpriza oarecum asteptata. Suntem cu 200m mai sus decat trebuia. Undeva jos se vad "lacurile" - mici balti formate din apa topita din ghetar. Traducatorul nostru moldovean le descrisese ca si lacuri. Reusim cu greu sa gasim o linie pe care coboram, dar pana la urma ne atingem obiectivul. Punem cortul la timp ca sa ne adapostim de ploaie. Din fericire nu dureaza mult. Seara se da ceva bun la "televizor". Soarele se ascunde treptat in spatele Elbrusului.
Noi suntem spectatori cuminti.....
Suna ceasul la aceeasi ora 3.30 am. Ma urnesc cu greu. Efortul din ultimele zile se simte. Si parca nu mai am aceeasi motivatie. De la greutatea carata am febra musculara la picioare. Trag de mine. E ultimul hop de trecut. Luam o singura coarda. Nu avem rapeluri lungi de facut. Ajungem la baza peretelui fara probleme. Ne ingrijoreaza mai mult retragerea decat traseul de urcare. Ar trebui sa coboram pe un ghetar care nu arata deloc bine. Foarte crevasat. Rudi cauta linii alternative de coborare.
Ezitam un pic la alegerea intrarii in traseu. Nu pare greu,dar friabil. Pornesc cap. Regrupez la un anou pe care il gasesc pus dupa o stanca. Se pare ca am ales bine. Continuam cap schimbat. Ma simt increzatoare in fortele proprii. Rudi da de un pasaj delicat. Trece la artificial. Eu dupa el in aceeasi maniera. Dureaza ceva. Hm. Parca e mai greu decat ne asteptam. Pe fiecare lungime avem de trecut pasi.
Nu seamana deloc cu Djan Tugan. Deocamdata nu se pune problema sa mergem concomitent. Lungimile trec greu una dupa alta. Orele trec mult mai repede. Incepem sa ne dam seama ca o sa dureze mai mult decat anticipasem. Treptat terenul devine mai usor. Reusim sa ocolim o parte din turnulete din creasta pe la baza lor. Revenim din nou in creasta. E mai frumos pe sus, dar dureaza mai mult. Merg mai multe lungimi la rand cap pentru a pierde mai putin timp cu schimbul de echipament. E usor, spectaculos, expus.
Si soare. Imi simt gura uscata. Mai luam cate o gura de apa, dar nu e suficienta. O portiune mergem concomitent. Friabil din nou. Ajung in pozitii delicate. Pe orice pun mana sau piciorul se rupe. Si ar fi fost bune niste nuci mai mari decat avem. Gasesc greu plasamente. Rudi da peste o nuca mare uitata de cineva. Ura. Ne-a prins bine.
Ma simt obosita. Predau stafeta lui Rudi. Am nevoie de odihna. Sa urmezi coarda e intotdeauna mai usor. Am inceput din nou sa facem regrupare la fiecare lungime. E destul de usor, dar suntem obositi.
Ajungem la singura portiune de zapada din traseu. S-a lasat deja inserarea. Nu e bine, dar e foarte frumos. Avem parte din nou de un superb apus.
Ne punem coltarii. Rudi merge primul. Il urmez. Inaintez cu ceva emotii. Merg cu monopoint si coltii sunt destul de tociti. Ajungem la portiunea finala. Jos coltarii. Inca doua lungimi la lumina frontalei si suntem sus. Nu prea mai avem forta sa ne bucuram. Stim ca mai avem drum lung pana la cort.
De aici avem de facut mai multe rapeluri. Caut linia de rapel. Nu ne putem aventura intr-un perete necunoscut fara a avea punctul de plecare corect. Dar cordelina pusa dupa un colt de stanca e acolo unde trebuie sa fie. Din fericire o gasesc repede. Pornesc in rapel incet, cu grija. Ma uit cu atentie incercand sa intuiesc urmatorul punct de rapel. E din nou acolo unde trebuie sa fie. Cordeline, bucati de coarda noi. Se vede ca a fost de curand reamenajat. Vine si Rudi. Trage coarda. Pregatim urmatorul rapel. Rutina se repeta de multe ori. Am vrea sa ajungem cat mai repede in saua de la baza peretelui de unde incepe coborarea pe ghetar. Dar e mai bine ca dureaza. Am fost avertizati ca sunt caderi de pietre de pe un varf aflat vis-a-vis. Si diferenta de temperatura care a aparut dupa apus le-a declansat. Se vad scantei cand stanca da de stanca. Cu trecerea timpului situatia se stabilizeaza. Se lasa linistea. Este o noapte minunata. Luna plina. Plafonul de nori e sub noi. Cineva acolo sus ne iubeste. Ne putem orienta.
In sfarsit dam de zapada. A sosit din nou vremea coltarilor. Coboram o vreme pe ghetar. Zapada e destul de tare. Avantajul de a fi ajuns pe aici noaptea Incep sa ciugulesc din zapada in timp ce cobor. Sete mare. Ne apropriem de partea inferioara a ghetarului. Aici sunt crevasele mari. Alegem o ruta ocolitoare, mai prin stanga. Dam de o portiune acoperita cu stanci,pietris. Extrem de instabila. Alegem din nou varianta rapelului. Cordelina dupa o bucata de stanca mai mare si castigam metrii. In jos. :) Al doilea rapel ne duce intr-o zona sigura, dincolo de ultima crevasa. Dar nu ne e dat sa scapam asa de repede. Uda si plina de nisip, nu ne vine coarda. Singura solutie e sa urcam la loc si sa reamenajam din nou punctul de rapel. Trebuie pusa o cordelina mai mare. Ultima ciocolata ii da puteri lui Rudi sa faca operatiunea. Tragem coarda. Gata. S-a terminat cu emotiile. O luam incet catre cort. Rudi a retinut bine linia de retragere pe care si-a ales-o dimineata. Ajungem la cort la 6.30 am. Traseul "usor" de 3B a durat aproape 26 de ore.
Un comentariu:
Uaaaaaaa! Fain! :)
Trimiteți un comentariu