Verde de Paltinu

Suna ceasul. E 6 am. Am dormit 3 ore si mintea mea nu vrea. Hai ca mai stau un pic. E un tren si mai tarziu. Mai dorm o ora. Dupa inca o ora de nesomn, am picioarele grele, mi-e frig si sunt gata sa renunt. As putea sa ies cu bicla pe langa Bucuresti, mai tarziu, nu? Nu. Un moment de luciditate si ma tarasc din pat. In 20 de minute sunt gata. Sunt nauca, uit casca si manusile, dar nu conteaza. Ma intorc in ultima clipa dupa telefon. Merg singura si ar fi bine sa-l am la indemana. Ajung la timp la gara. In tren, un iranian imi fotografiaza plin de uimire bicicleta agatata in compartimentul special amenajat. Mda. I-am luat pe iranieni la faza asta.

Afara e cam intunecat si frig. Imi scade usor morarul. Cobor din tren in Campina. Ar trebui sa nimeresc drumul catre Valea Doftanei, dar nu ma grabesc nicaieri. Ma las purtata de primul drum aflat in cale. Stiu ca o se trec pe langa casa Iulie Hasdeu. Curand imi dau seama ca ma indrept catre DN1. O iau in directia opusa. La urmatoarea intersectie decid ca e momentul sa pun intrebari. Aflu ca trebuie sa urc si sa cobor vreo doua dealuri pentru a reveni pe drumul cel bun. Nu-i bai. De asta am venit aici : ca sa urc.

Ma aflu pe drumul cel bun si numar kilometrii. Pedalatul de una singura sub un cer plumburiu nu e sportul meu favorit. Incepe urcarea de la lacul Paltinu. Ajung incetisor sus si cerul se deschide. Culoare. Totul e verde. Verde crud al inceputului. Verde turcoaz - nestemata lacului. Verde intunecat al vietii vesnice. Sunt cu aparatul foto in maini si incerc sa prind cat mai multe nuante. A meritat efortul de a ajunge aici.

Mai departe drumul e cunoscut : Secarie - Comarnic. Incurajarile primite de la soferii care au trecut pe langa mine mi-au usurat urcarile. Pe partea finala ma ajunge oboseala si aleg drumul cel mai scurt. Ajung la timp in Campina pentru a prinde trenul. Rapidul de Budapesta care are o intarziere de 3 ore. Poate si la capitolul asta ii intrecem pe iranieni.

In gara trec pe langa doua cozi lungi la casele internationale. Vulcanul care isi face de cap in Islanda ne readuce pe toti cu picioarele pe pamant.

Ajung acasa. Parchez bidiviu, recuperez casca de unde o lasasem, imi reiau locul in pat. Acum pot sa dorm....