E dimineata. Primul varf pe lista este Djan Tugan cu traseul Creasta nord-vestica(grad 3B). Ne facem bagajul pe indelete, cu grija. Nu vrem sa luam cu noi mai mult decat strictul necesar. Urmeaza niste exercitii de mimica ca sa ne intelegem cu cei de la camping... ce bagaje luam cu noi, ce lasam la ei. Campingul are un loc de depozitare. Contra unei sume relativ simbolice(30 R bagaj mic, respectiv 50R bagaj mare pe zi) se pot lasa din lucruri. Eu am luat cu mine o husa de rucsac tocmai pentru a avea in ce sa le punem. Ochim un service aflat langa o benzinarie. Intrebam acolo un localnic de transport catre camp Djan Tugan locul unde se termina drumul si incepe poteca. Nu suntem foarte siguri de raspuns, dar ne trezim impingand la masina lui ca sa porneasca. Ne urcam si o luam din loc. Se pare ca mergem in directia buna :). Inevitabilul se produce. Incepe incet,incet sa ploua. Cand ajungem in camp DT ploua de-a dreptul. Urmeaza o scurta negociere cu localnicul. Nu inteleg prea multe din ce spune, dar pare foarte mandru de masina lui. El spune o suma, eu alta. Discutia se inchide cand vede suma mea concretizata in bacnote. El isi vede de drum. Noi ne refugiem sub un acoperis si ne punem pe stat.
O masina "oarba" ne tine companie in camp DT
Locul de campare nu e departe asa ca avem timp la dispozitie. La un moment dat, unei "bunicute" i se face mila de noi. Ne invita la ea in camera. Ne serveste cu ceai si biscuiti. Sarumana. Ploaia se opreste. Apar turistii ca si ciupercile dupa ploaie. E aglomerata poteca. Ajungem si la Green Hotel, locul de campare (aproximativ 2700m altitudine). Revine intrebarea De aici...incotro? :) Am vazut poze cu partea tehnica a traseului, dar nu si cum se ajunge de la cort la intrarea in traseu. Pornim in recunoastere. Descoperim pe unde nu e. Descoperim si pe unde e cand intram in vorba cu un cuplu norvegian. Ei au o harta cumparata de pe net. Invatatura de minte pentru data viitoare. Lumea virtuala bate realitatea de la fata locului. :) Cerul s-a eliberat de nori. Suntem optimisti.
Locul de campare nu e departe asa ca avem timp la dispozitie. La un moment dat, unei "bunicute" i se face mila de noi. Ne invita la ea in camera. Ne serveste cu ceai si biscuiti. Sarumana. Ploaia se opreste. Apar turistii ca si ciupercile dupa ploaie. E aglomerata poteca. Ajungem si la Green Hotel, locul de campare (aproximativ 2700m altitudine). Revine intrebarea De aici...incotro? :) Am vazut poze cu partea tehnica a traseului, dar nu si cum se ajunge de la cort la intrarea in traseu. Pornim in recunoastere. Descoperim pe unde nu e. Descoperim si pe unde e cand intram in vorba cu un cuplu norvegian. Ei au o harta cumparata de pe net. Invatatura de minte pentru data viitoare. Lumea virtuala bate realitatea de la fata locului. :) Cerul s-a eliberat de nori. Suntem optimisti.
Suna ceasul la 3.30 in toiul noptii. Ploua. Mai stam o jumatate de ora sa ascultam ploaia dupa care ne culcam la loc. Abia pe la miezul zilei se opreste. Lancezim pe langa cort. Seara avem parte de spectacol. Apare mai intai o capra cu un iedut care se catara dezinvolt pe stancile care marginesc locul de campare. Dupa care suntem de-a dreptul invadati de o intreaga turma. "Tinerii" se fugaresc prin perete intr-un joc nebunesc.
Repetam exercitiu de trezire urmatoarea noapte. Ura. Cer senin. Ne echipam si pornim. Dupa 10 minute stelele au disparut si a aparut ploaia. Mergem in continuare cu speranta ca nu o sa tina mult. Ajungem la intrarea in creasta. Nu imi vine sa cred ca o sa intru in traseu deja murata. Prima parte e usoara. Din pacate mult pietris si friabil.
La un moment dat iese soarele.
Repetam exercitiu de trezire urmatoarea noapte. Ura. Cer senin. Ne echipam si pornim. Dupa 10 minute stelele au disparut si a aparut ploaia. Mergem in continuare cu speranta ca nu o sa tina mult. Ajungem la intrarea in creasta. Nu imi vine sa cred ca o sa intru in traseu deja murata. Prima parte e usoara. Din pacate mult pietris si friabil.
La un moment dat iese soarele.
Curcubeul de dupa ploaie
Continuam cu alt moral. Ajungem la portiunea finala, mai grea. Zapada a fost extrem de putina. Am traversat o suta de metrii prin ea pentru a ajunge la ultima portiune a crestei. Rudi alege dintre variantele de continuare pe cea mai grea. Vrem si stanca mai solida, cu catarare mai frumoasa. Si avem o astfel de lungime. Neobservati incep sa se adune din nou norii. Creasta e mai ingusta, mai frumoasa. Mergem cap schimbat. Dar nu apucam sa ne bucuram de ea. Incepe din nou sa ploua. Mai sus da cu mazariche. Ajungem in varf si nu stim cum sa facem sa coboram mai repede.
Citisem de ceva culoare de zapada pe retragere, dar traim in secolul efectului de sera. Coboram o panta de 50m de zapada. Un singur piolet este mai mult decat suficient. Noi am carat doi, dar nu vom mai face aceasta greaseala la celelalte trasee. In rest avem noroc ca sunt amenajate rapeluri. Ploua. Suntem uzi fleasca si din semicoarda Beal dry aproape noua , tasneste apa cand este tensionata la rapel. Ceva poteca abrupta cu un pietris incomod, o portiune de ghetar si gata. Ajungem in sfarsit la cort. Dupa un timp apar norvegienii. Isi facusera griji.
O noua zi. Decidem ca ne-a ajuns atata vreme proasta. Mai aveam pe lista un traseu in zona, dar ramane pe alta data. Vrem sa schimbam aerul. Ne luam ramas bun de la norvegieni si pornim in jos.La plecare, acelasi Djan Tugan cu capul in nori......
Coborarea cu bocancii de iarna e un chin. Ultimii 7km de marsaluit pe drum par nesfarsiti. Ajung la camping cu rani la picioare. De acum inainte nu o sa ma mai despart de adidasi.
O noua zi. Decidem ca ne-a ajuns atata vreme proasta. Mai aveam pe lista un traseu in zona, dar ramane pe alta data. Vrem sa schimbam aerul. Ne luam ramas bun de la norvegieni si pornim in jos.La plecare, acelasi Djan Tugan cu capul in nori......
Coborarea cu bocancii de iarna e un chin. Ultimii 7km de marsaluit pe drum par nesfarsiti. Ajung la camping cu rani la picioare. De acum inainte nu o sa ma mai despart de adidasi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu