joi, 15 iulie 2010

Caucaz - Inceputul

Anul trecut am facut post negru. Nicio plecare pe nicaieri. Concediu doar cateva zile. Incep sa ma gandesc unde as putea sa intrerup postul. Si mi-a venit in minte Caucazul. O zona, o tara unde nu mai fusesem. Aveam in schimb prieteni care imi povestisera de bine despre muntii de acolo.

Rudi este de acord cu sugestia mea si facem echipa. Scopul principal ar fi fost varful Ushba pe traseul clasic care porneste din Rusia, dar stim ca tensiunea recenta dintre Rusia si Georgia ar putea face imposibila  atingerea lui. Zona insa are multe alte varfuri frumoase si ne gandim ca o sa avem de unde alege. Ne decidem la varianta de transport cu avionul. Cu trenul dureaza mai mult si e mai aventuros. Incep din timp formalitatile pentru obtinerea vizei pentru Rusia si a permisului de granita. In afara de Elbrus, pentru restul de varfuri aflate aproape sau chiar pe granita este nevoie de acest permis si pentru obtinerea lui este nevoie de luni de zile. Apelam la o agentie de turism care sa ne ajute cu obtinerea documentelor necesare. Lucrurile par sa mearga bine. Cu informarea despre rutele din zona treburile merg mai greu. Interogam prietenii care au fost pe acolo si avem detalii despre ruta pe Ushba, dar cam atat. Pe site-ul summitpost insa scrie ca o sa gasim ghid si harti la fata locului.

Vine momentul plecarii. Cantarim cu grija echipamentul pentru a ne incadra in cele 20kg limita de la avion. E mult echipament. Si cel de catarat, si cel specific de iarna. Luam si asigurari mobile desi pentru Ushba stim ca nu este nevoie. Nu se stie pe unde ajungem. Iese mai greu impartirea la 2 decat la 3 sau 4, dar reusim.

Ruta este Bucuresti - Moscova - Mineralnye Vody. Ne dorim sa dam cu nasul putin prin Moscova asa ca  avem aproape 24 de ore intre cele doua avione. Pe net citim de un tren expres care face legatura intre aeroport si oras, dar in avion din revista companiei aeriene vedem ca exista si  o varianta cu autobuzul si ne hotaram sa o incercam. Rusii la conexiunile interne nu se ocupa de bagaje asa ca o sa avem toata "casa" cu noi. Speram ca o sa avem putin de mers pe jos. Alegere putin inspirata. Autobuzul porneste de la terminalul unde am ajuns noi pentru ca apoi sa treaca prin nenumarate alte terminale ale aeroportului. Plus ceva ambuteaje pe drum. Dureaza mult. Dar romanii sunt peste tot. Ne intalnim cu unul stabilit in Moscova de mai multi ani care ne ajuta sa gasim  metroul dupa ce scapam din capcana autobuzului. La hostel abandonam excedentul de greutate si pornim in explorare.

Moscova este mare. De oriunde vezi rasarind cate o Casa Scanteii.



"Ulitele" au si cate sase benzi pe sens. Ma simt om in tara Pandorei. Mergem de-a lungul raului Moscova.





Kremlinul apare stralucitor cu cupolele aurite. Totul este viu colorat. Ne simtim ca intr-un parc de distractii. O fi bine, o fi rau? Apucam sa vizitam labirintica manastire Vasili Blajeni.



Kremlinul ramane pe alta data. E tarziu si este joi adica exact aceea zi din saptamana in care nu se poate vizita. Mai bantuim pe strazi. Ne retragem in metrou din nou. Vrem sa vedem si partea lui faimoasa. Statii bogat ornamentate aflate la mare adancime.  In purul stil sovietic.



Ziua urmatoare optam pentru trenul expres. Nu suntem dezamagiti. O modalitate civilizata de a ajunge la aeroport. In Mineralnye Vody suntem preluati de o masina de la agentia cu care am colaborat pentru visa. Ajungem fara incidente la cap de linie. Ne trezim intr-o pensiune in fund de vale. De aici...incotro? :) Se pare ca e punctul de plecare catre Elbrus, dar noi nu avem varful pe lista. Vrem trasee mai tehnice. Apare si prima surpriza neplacuta. Permisul de granita nu e gata. Fara el optiunile sunt extrem de limitate.

Urmatoarele zile le petrecem in zona in asteptarea permisului. A doua veste proasta. Nici urma de ghid al zonei. Nici macar in rusa. Iar harti gasim cu greu si nu tocmai detaliate. Luam una ca sa avem cat de cat ceva dupa care sa ne orientam. Facem niste plimbari de aclimatizare.

               In plimbare catre varful Elbrus. Am ajuns pana la 4400m.

O zi suntem blocati pe langa cort de ploaie. Incepem sa devenim nerabdatori. Ne mutam sediul in campingul de la intrarea in valea Adil-Su. Avem insa ceva bagaj lasat la pensiune. Ne ducem sa-l recuperam si primim in final vestea cea buna. S-a rezolvat. Cu permisul in dinti, trecem prima oara punctul de control insotiti din fericire de oameni de la agentie. Soldatii nu stiu decat rusa si comunicarea se va dovedi dificila.  De doua ori am auzit din gura unui soldat intrebarea "Do you speak english?" pronuntata cu un accent destul de corect si mi-a tresarit inima de bucurie. Dupa ce auzea raspunsul afirmativ, continua insa  in rusa.... :). Ajutati de cei de la agentie ne inregistram la sediu salvamont Shelda si aflam detalii suplimentare despre creasta pe care vrem sa o facem pe Djan Tugan si despre un alt traseu tehnic din zona. Suntem in sfarsit gata sa mergem la "munte".

2 comentarii:

mihaimk spunea...

Bine echipa! :-)
Astept continuarea.

Silvique_ms spunea...

Bravo! Foarte fain scris. Si eu astept continuarea, si mai stiu cativa care asteapta ... :))