vineri, 30 iulie 2010

Caucaz - Cireasa de pe tort

Ne pregatim pentru asaltul final. Avem in plan doua trasee tehnice. Ziua 1 urcarea din camp Djan Tugan pana in saua VTCPC la 3690m, primul loc de campare. Ziua 2  traseu pe varful MNR de grad 4A. Cel mai greu din programul acestei iesiri. Ziua 3 coborare in camp Djan Tugan si urcare pe cealalta parte a vai la al doilea loc de campare (aproximativ 2500m). Ziua 4 traseu de creasta pe varful Chegetcarabasi (grad 3B). Ziua 5...mai vedem. :) Vremea pare sa se fi schimbat in bine. Dar inca nu am incredere. Din pacate echipamentul necesar pentru trasee nu coincide. In prima zi vom aveam un rucsac foarte greu in care vom cara si lucruri necesare doar pentru al doilea traseu.

Repetam rutina de plecare. Transportul il aranjam de data aceasta prin intermediul unei localnice. E vanzatoare la magazinul unde ne facem mare parte din cumparaturi si deja ne cunoastem :). Conversatiile dintre noi s-au limitat la cateva numerare si la mult aratat cu degetul catre produse, dar zambeste usor amuzata decat ori ne vede. Negocierea pentru transport e scurta. Cunosc pretul - 300R.

Ajungem la camp Djan Tugan. Acelasi peisaj, cu totul alta atmosfera. Sub soarele arzator, misuna turisti, sportivi aflati in cantonament. Crema de soare a devenit obligatorie. Incepem urcusul chinuitor. O poteca nemiloasa. Abrupta cu pamant uscat.


Avem de urcat 1300m diferenta de nivel. In prima jumatate de ora sunt ceva mai nerabdatoare, as vrea sa accelerez ca sa se termine cat mai repede. Dar ma linistesc. Inaintez cu pasi marunti, cu pauze de admirat peisajul. Rucsacul apasa greu pe solduri. Imi simt spatele. Nu cred sa fi avut vreodata mai mult bagaj in spate.  Ce caut aici? :) Asta e partea de munca bruta, necesara, dar nu chiar placuta. La un moment dat, Rudi propune sa ne punem cortul langa o limba de zapada undeva la 3700m. Dar asta ar ingreuna ziua urmatoare. Pana la urma strangem din dinti si continuam urcarea. Nu mai e mult. Ajungem. E inca devreme. Avem  timp berechet sa ne instalam. Coboram din sa aproximativ 50m pe partea cealalta. Punem cortul.


Nu suntem singuri. Mai sunt doua corturi. Si avem apa sub forma lichida. Este improvizata o captare a apei   care se scurge printre pietre. Rezultat al topirii zapezii. Un gat de sticla, o tava din plastic... lux.

Studiem traseul de la distanta. Sunt trei varfuri MNR. "Al nostru" este cel mai din stanga.



Prindem si un frumos apus. Ne urcam in sa pentru a prinde cateva cadre cu varfurile inzapezite.


A doua zi. Ne pregatim de plecare. De data asta am rupt traditia orei 3.30. Este in jur de 8 am. Traseul e scurt, drumul pana la el asemenea. Nu avem motive pentru o plecare in toiul noptii. La mic dejun avem o conserva de vaca cu multa grasime. Cah. De data asta luam cu noi amandoua semicorzile. Pe retragere o sa avem de facut un rapel mai lung.

Identificam rapid intrarea.



Eu merg cap pe prima parte a traseului. Mai usoara. Rudi va merge pe ultime lungimi mai grele, de grad 5 impus. Ne-ar fi fost utili papucii de catarat, dar cum nu ne-am gandit sa-i luam ne vom descurca si cu bocancii de iarna. Din fericire sunt mult mai putine portiuni friabile. E o placere sa te cateri pe granit.



Mergem la asigurari mobile, dar mai gasim cate un piton, cate un friend intepenit. Semn ca suntem pe drumul cel bun. O ultima lungime usoara, dar spectaculoasa si ajungem la un pasaj de artificial. Rudi preia stafeta. Din fericire sunt deja pitoane batute. Atarna si o cordelina pe post de scarita. Iesirea din pasaj nu este insa facila. Rudi are ceva emotii, dar le depaseste cu succes. Ne apropriem din ce in ce mai mult de punctul terminus.


O fisura frumoasa, un traverseu emotionant. Pe ultima lungime imi dau seama ca sunt filata doar pe coarda  albastra.  Banuiesc ca s-a blocat in ceva coarda rosie. Continui convinsa ca la un moment dat voi da de locul cu pricina si va fi stransa si cealalta coarda. Surpriza totala. Vad celalalt capat al corzii rosi atarnand. Se pare ca intradevar se blocase, dar inainte de a ajunge Rudi in regrupare. Ma opresc si o strang. Mai urc cativa metrii si ajung in regrupare. Mai mergem putin pe creasta si gata. Capat de drum.


Admiram iluzivul Ushba. Sunt de fapt cele doua varfuri gemene din dreapta. Noi ne doream sa ajungem pe cel nordic.


Am semnal la telefon. Ma trezesc dand telefon acasa din varf de munte. Ad litteram. Retragerea este usoara. Rapelurile sunt deja amenajate. Ajungem rapid intr-un valcel de unde continuam pe picioare. Acelasi pietris neplacut. O ultima portiune pe ghetar.

Un om obosit se intoarce acasa pe inserat......


Obosita, dar multumita. Munca din ziua anterioara si-a gasit implinirea.

duminică, 25 iulie 2010

Caucaz - Elbrus

Urmatorul pe lista ar fi fost Ushba. Dar nu se poate. Ni s-a spus in repetate randuri ca nu vom fi lasati sa trecem de soldatii rusi. Ca alternativa putem merge in alta zona, ceva mai indepartata, valea Bezengi. Cercetam permisul si vedem ca sunt trecute punctual vai din zona. Adil-Su e pe lista, dar Bezengi nu. Ma incearca o presimtire neagra. Verificam si avem confirmarea. Ar fi trebui sa specificam de la inceput ca vrem sa mergem si in aceasta zona. Acum e prea tarziu.

Facem o scurta recapitulare. Vremea e schimbatoare. Detalii despre trasee tehnice aflate in zona de acoperire a permisului avem sperante sa aflam de la o persoana care este plecata pentru doua zile. Concluzia e simpla. Hai pe Elbrus.

O noua zi. O noua refacere a bagajului. Traseul pe Elbrus nu prezinta dificultati tehnice. Luam ca si echipament tehnic doar coltari si un piolet. Pentru transportul pana la telecabina ne-am obisnuit deja sa facem autostopul. Traficul e destul de  mare si procentul de taxiuri e mai mare decat pare. Nu toata lumea are la vedere insemnele de taxi. Uneori ele apar doar cand se cer banii :). Dar nu ne mai facem griji. Preturi nu sunt exagerat de mari.

Luam cabina pana la 3400m. La 3000m se trece dintr-o cabina in alta. Cand sa ne urcam in a doua cabina, ne trezim cu un individ care ne cere o taxa de rezervatie destul de mare. Subiectul Elbrus nu ne interesase prea mult asa ca ne ia pe nepregatite. Ne baga sub nas o lista lunga de semnaturi, scoate si un fel de calculator/casa portabila. Totul se rezolva cu un telefon la agentie. Se pare ca platisem deja aceasta taxa alaturi de celelalte servicii oferite de agentie.  Se pare ca nimeni nu isi poate inchipui ca poti sa ajungi in zona si sa nu iti doresti sa atingi cel mai inalt varf din Europa.

Bun. Acum putem reveni la treburile noastre. De la 3400m continuam per pedes. Cu rucsacul mult mai usor, deja aclimatizata urcarea mi se pare usoara. Ne oprim pe la 4300m la banda de stanci.




Nu suntem singuri. E escala standard pentru cei ce merg pe Elbrus cu cortul. Pe inserat prindem o lumina stranie. E frumos sa privesti lumea de sus.



Ora 3.30 dimineata. Din nou. Din pacate se simte gaz de esapament. Ratracurile muncesc deja de ceva timp. Duc turisti pana la altitudinea de 4400m.  Ne alaturam coloanei care s-a format deja. E luna plina. Frontala devine rapid inutila. Inaintam incet. Prindem rasaritul la momentul oportun. E frig. Mainile imi ingheata chiar si in manusi. Si nu pot sa fac poze cu manusile puse. Dar iau cat mai multe cadre. Nu ma rabda sufletul. E prea frumos.


La limita umbrei lasata de Elbrus se vede ce a mai ramas din luna...


Ajungem in saua de unde porneste asaltul final. De aici e mai mult soare. Dar si vantul ne e tovaras de drum. Un nor imbratiseaza culmea.



Siragul de oameni impodobeste panta finala.



Poezia se cam rupe pe varf. E aglomeratie mare.


Ne gasim cu greu loc. E inca frig. Nu zabovim prea mult. O luam catinel in jos.


Ne hotaram sa facem un efort si sa coboram pana jos, la campingul de la Adil - Su. Mai ales eu imi doresc un  dus si relaxare pentru ziua urmatoare. Cabina nu mai merge. Coboram portiunea inferioara, arida  pe un drum stricat de ape pe alocuri.


Drumul nostru trece pe langa sediul agentiei. Cautam persoana care ar fi putut sa ne dea detalii despre traseele tehnice. Se pare ca l-am ratat. E din nou plecat. Va trebui sa ne descurcam altfel.

Ziua de odihna incepe lent. Lenevim la soare. Imi aduc aminte ca am trecut pe langa un muzeu dedicat alpinismului. Cu vaga speranta de a gasi ceva harti facem o plimbare pana acolo. Exponatele sunt inedite. Ceva poze de prin munti, ceva echipament vechi de alpinism, cateva ustensile gospodaresti uitate de vremuri, animale impaiate..... :)



Dar ioc material informativ de actualitate. Urmatorul popas e la sediu salvamont Shelda. Poate reusim sa ne intelegem cu salvamontistii rusi. Acolo avem mare noroc si dam peste un moldovean din Chisinau. Cu el pe post de translator reusim sa ne stabilim obiectivele pentru ultima saptamana. Doua trasee tehnice in zona in care am mai fost. Punct de rascruce acelasi camp Djan Tugan.

marți, 20 iulie 2010

Caucaz - Djan Tugan

E dimineata. Primul varf pe lista este Djan Tugan cu traseul Creasta nord-vestica(grad 3B). Ne facem bagajul pe indelete, cu grija. Nu vrem sa luam cu noi mai mult decat strictul necesar. Urmeaza niste exercitii de mimica ca sa ne intelegem cu cei de la camping... ce bagaje luam cu noi, ce lasam la ei. Campingul are un loc de depozitare. Contra unei sume relativ simbolice(30 R bagaj mic, respectiv 50R bagaj mare pe zi) se pot lasa din lucruri. Eu am luat cu mine o husa de rucsac tocmai pentru a avea in ce sa le punem. Ochim un service aflat langa o benzinarie. Intrebam acolo un localnic de transport catre camp Djan Tugan locul unde se termina drumul si incepe poteca. Nu suntem foarte siguri de raspuns, dar ne trezim impingand la masina lui ca sa porneasca. Ne urcam si o luam din loc. Se pare ca mergem in directia buna :). Inevitabilul se produce. Incepe incet,incet sa ploua.  Cand ajungem in camp DT ploua de-a dreptul. Urmeaza o scurta negociere cu localnicul. Nu inteleg prea multe din ce spune, dar pare foarte mandru de masina lui. El spune o suma, eu alta. Discutia se inchide cand vede suma mea concretizata in bacnote. El isi vede de drum. Noi ne refugiem sub un acoperis si ne punem pe stat.

                      O masina "oarba" ne tine companie in camp DT

Locul de campare nu e departe asa ca avem timp la dispozitie. La un moment dat, unei "bunicute" i se face mila de noi. Ne invita la ea in camera. Ne serveste cu ceai si biscuiti. Sarumana. Ploaia se opreste. Apar turistii ca si ciupercile dupa ploaie. E aglomerata poteca. Ajungem si la Green Hotel, locul de campare (aproximativ 2700m altitudine). Revine intrebarea  De aici...incotro? :) Am vazut poze cu partea tehnica a traseului, dar nu si cum se ajunge de la cort la intrarea in traseu. Pornim in recunoastere. Descoperim pe unde nu e. Descoperim si pe unde e cand intram in vorba cu un cuplu norvegian. Ei au o harta cumparata de pe net. Invatatura de minte pentru data viitoare. Lumea virtuala bate realitatea de la fata locului. :) Cerul s-a eliberat de nori. Suntem optimisti.



Suna ceasul la 3.30 in toiul noptii. Ploua. Mai stam o jumatate de ora sa ascultam ploaia dupa care ne culcam la loc. Abia pe la miezul zilei se opreste. Lancezim pe langa cort. Seara avem parte de spectacol. Apare mai intai o capra cu un iedut care se catara dezinvolt pe stancile care marginesc locul de campare. Dupa care suntem de-a dreptul invadati de o intreaga turma. "Tinerii" se fugaresc prin perete intr-un joc nebunesc.




Repetam exercitiu de trezire urmatoarea noapte. Ura. Cer senin. Ne echipam si pornim. Dupa 10 minute stelele au disparut si a aparut ploaia. Mergem in continuare cu speranta ca nu o sa tina mult.   Ajungem la intrarea in creasta. Nu imi vine sa cred ca o sa intru in traseu deja murata. Prima parte e usoara. Din pacate mult pietris si friabil.




La un moment dat iese soarele.

                                                        
                                     Curcubeul de dupa ploaie

Continuam cu alt moral. Ajungem la portiunea finala, mai grea. Zapada a fost extrem de putina. Am traversat o suta de metrii prin ea pentru a ajunge la ultima portiune a crestei. Rudi alege dintre variantele de continuare pe cea mai grea. Vrem si stanca mai solida, cu catarare mai frumoasa. Si avem o astfel de lungime. Neobservati incep sa se adune din nou norii. Creasta e mai ingusta, mai frumoasa. Mergem cap schimbat. Dar nu apucam sa ne bucuram de ea. Incepe din nou sa ploua. Mai sus da cu mazariche. Ajungem in varf si nu stim cum sa facem sa coboram mai repede.



Citisem de ceva culoare de zapada pe retragere, dar traim in secolul efectului de sera. Coboram o panta de 50m de zapada. Un singur piolet este mai mult decat suficient. Noi am carat doi, dar nu vom mai face aceasta greaseala  la celelalte trasee. In rest avem noroc ca sunt amenajate rapeluri. Ploua. Suntem uzi fleasca si din semicoarda Beal dry aproape noua , tasneste apa cand este tensionata la rapel. Ceva poteca abrupta cu un pietris incomod, o portiune de ghetar si gata. Ajungem in sfarsit la cort. Dupa un timp apar norvegienii. Isi facusera griji.

O noua zi. Decidem ca ne-a ajuns atata vreme proasta. Mai aveam pe lista un traseu in zona, dar ramane pe alta data. Vrem sa schimbam aerul. Ne luam ramas bun de la norvegieni si pornim in jos.La plecare, acelasi Djan Tugan cu capul in nori......



Coborarea cu bocancii de iarna e un chin. Ultimii 7km de marsaluit pe drum par nesfarsiti. Ajung la camping cu rani la picioare. De acum inainte nu o sa ma mai despart de adidasi.








joi, 15 iulie 2010

Caucaz - Inceputul

Anul trecut am facut post negru. Nicio plecare pe nicaieri. Concediu doar cateva zile. Incep sa ma gandesc unde as putea sa intrerup postul. Si mi-a venit in minte Caucazul. O zona, o tara unde nu mai fusesem. Aveam in schimb prieteni care imi povestisera de bine despre muntii de acolo.

Rudi este de acord cu sugestia mea si facem echipa. Scopul principal ar fi fost varful Ushba pe traseul clasic care porneste din Rusia, dar stim ca tensiunea recenta dintre Rusia si Georgia ar putea face imposibila  atingerea lui. Zona insa are multe alte varfuri frumoase si ne gandim ca o sa avem de unde alege. Ne decidem la varianta de transport cu avionul. Cu trenul dureaza mai mult si e mai aventuros. Incep din timp formalitatile pentru obtinerea vizei pentru Rusia si a permisului de granita. In afara de Elbrus, pentru restul de varfuri aflate aproape sau chiar pe granita este nevoie de acest permis si pentru obtinerea lui este nevoie de luni de zile. Apelam la o agentie de turism care sa ne ajute cu obtinerea documentelor necesare. Lucrurile par sa mearga bine. Cu informarea despre rutele din zona treburile merg mai greu. Interogam prietenii care au fost pe acolo si avem detalii despre ruta pe Ushba, dar cam atat. Pe site-ul summitpost insa scrie ca o sa gasim ghid si harti la fata locului.

Vine momentul plecarii. Cantarim cu grija echipamentul pentru a ne incadra in cele 20kg limita de la avion. E mult echipament. Si cel de catarat, si cel specific de iarna. Luam si asigurari mobile desi pentru Ushba stim ca nu este nevoie. Nu se stie pe unde ajungem. Iese mai greu impartirea la 2 decat la 3 sau 4, dar reusim.

Ruta este Bucuresti - Moscova - Mineralnye Vody. Ne dorim sa dam cu nasul putin prin Moscova asa ca  avem aproape 24 de ore intre cele doua avione. Pe net citim de un tren expres care face legatura intre aeroport si oras, dar in avion din revista companiei aeriene vedem ca exista si  o varianta cu autobuzul si ne hotaram sa o incercam. Rusii la conexiunile interne nu se ocupa de bagaje asa ca o sa avem toata "casa" cu noi. Speram ca o sa avem putin de mers pe jos. Alegere putin inspirata. Autobuzul porneste de la terminalul unde am ajuns noi pentru ca apoi sa treaca prin nenumarate alte terminale ale aeroportului. Plus ceva ambuteaje pe drum. Dureaza mult. Dar romanii sunt peste tot. Ne intalnim cu unul stabilit in Moscova de mai multi ani care ne ajuta sa gasim  metroul dupa ce scapam din capcana autobuzului. La hostel abandonam excedentul de greutate si pornim in explorare.

Moscova este mare. De oriunde vezi rasarind cate o Casa Scanteii.



"Ulitele" au si cate sase benzi pe sens. Ma simt om in tara Pandorei. Mergem de-a lungul raului Moscova.





Kremlinul apare stralucitor cu cupolele aurite. Totul este viu colorat. Ne simtim ca intr-un parc de distractii. O fi bine, o fi rau? Apucam sa vizitam labirintica manastire Vasili Blajeni.



Kremlinul ramane pe alta data. E tarziu si este joi adica exact aceea zi din saptamana in care nu se poate vizita. Mai bantuim pe strazi. Ne retragem in metrou din nou. Vrem sa vedem si partea lui faimoasa. Statii bogat ornamentate aflate la mare adancime.  In purul stil sovietic.



Ziua urmatoare optam pentru trenul expres. Nu suntem dezamagiti. O modalitate civilizata de a ajunge la aeroport. In Mineralnye Vody suntem preluati de o masina de la agentia cu care am colaborat pentru visa. Ajungem fara incidente la cap de linie. Ne trezim intr-o pensiune in fund de vale. De aici...incotro? :) Se pare ca e punctul de plecare catre Elbrus, dar noi nu avem varful pe lista. Vrem trasee mai tehnice. Apare si prima surpriza neplacuta. Permisul de granita nu e gata. Fara el optiunile sunt extrem de limitate.

Urmatoarele zile le petrecem in zona in asteptarea permisului. A doua veste proasta. Nici urma de ghid al zonei. Nici macar in rusa. Iar harti gasim cu greu si nu tocmai detaliate. Luam una ca sa avem cat de cat ceva dupa care sa ne orientam. Facem niste plimbari de aclimatizare.

               In plimbare catre varful Elbrus. Am ajuns pana la 4400m.

O zi suntem blocati pe langa cort de ploaie. Incepem sa devenim nerabdatori. Ne mutam sediul in campingul de la intrarea in valea Adil-Su. Avem insa ceva bagaj lasat la pensiune. Ne ducem sa-l recuperam si primim in final vestea cea buna. S-a rezolvat. Cu permisul in dinti, trecem prima oara punctul de control insotiti din fericire de oameni de la agentie. Soldatii nu stiu decat rusa si comunicarea se va dovedi dificila.  De doua ori am auzit din gura unui soldat intrebarea "Do you speak english?" pronuntata cu un accent destul de corect si mi-a tresarit inima de bucurie. Dupa ce auzea raspunsul afirmativ, continua insa  in rusa.... :). Ajutati de cei de la agentie ne inregistram la sediu salvamont Shelda si aflam detalii suplimentare despre creasta pe care vrem sa o facem pe Djan Tugan si despre un alt traseu tehnic din zona. Suntem in sfarsit gata sa mergem la "munte".