Melancolie la ceas de noapte

Sometimes we tip toe
Sometimes we run
Sometimes we wander while
Looking at the sun

Alegeri

Se spune ca suntem definiti de alegerile pe care le facem in viata. Alegerile mele au multe motive la baza rationale, logice pe care le stie toata lumea. Si unul, doua care sunt doar pentru mine care au prea putina legatura cu ratiunea. Actionez de multe ori din impuls, instinct dupa care contruiesc un castel de rationamente. As vrea sa trag aer adanc in piept si sa daram castelul din carti de joc. Din ce ar mai ramane dupa...probabil ca as putea construi o definitie :).

Intrebare

Parintii mei si-au dat seama de timpuriu ca sunt cam naiva si idealista. Au incercat sa ma protejeze, sa ma avertizeze. Ca nu e bine sa fii asa. Ca e bine sa fii altfel.

Oare chiar poti sa fii altfel decat esti?

Realitatea

Pana nu de mult eram destul conservatoare. In multe privinte. In particular in ceea ce priveste fotografia. Nu vroiam fotografii spectaculoase. Le vroiam cat mai reale. Iar daca realitatea era terna...la fel trebuia sa fie si fotografia aferenta.

Dar intre timp am inceput sa apreciez fotografiile din care realitatea se prelinge, picatura cu picatura.

Vi s-a intamplat vreodata ca deodata sa fiti inconjurati de lucruri frumoase care sa strige la voi? "Fa-ne o poza! Fa-ne o poza!" Urmeaza frenezia click-urilor. Cu fiecare speri sa fi mai aproape. Mai aproape de a imortaliza forme,culori. De a te imortaliza pe tine. Starea de moment resfranta in tot ceea ce te inconjoara. Un moment de nebunie.

Imi doresc cat mai multe momente de nebunie :)

Pozar

Imi plac lucrurile care se petrec spontan, firesc. Fara efort. Cand vin dintr-o nevoie interioara si nu dintr-o "ratiune suprema". Efectul bulgarului de zapada.

De multa vreme ma uit la pozele altora cu placere. Din cand in cand, o data la cateva luni in week-enduri si in iesirile prin tarile straine luam si eu aparatul meu. Compact,fara pretentii. Oricum, aparatul foto era primul sacrificat cand mergeam in trasee mai dificile.

Iarna trecuta fac cateva ture lejere. De plictiseala incep sa iau constant aparatul dupa mine. Incerc sa gandesc compozitiile, dar calitatea pozelor nu e grozava. Incep sa ma gandesc la un aparat mai bun. Tot compact ca sa ma asigur ca il car in ture. Ma hotarasc destul repede. Il cumpar. Canon S90 se numeste noul meu prieten. De atunci sunt putine iesirile in care m-am despartit de el.

Sunt capriciosa, desi nu par. :)  Uneori nu vad nimic. Mai apas pe buton mecanic din cand in cand ca sa mai fac rost de ceva amintiri. Dar alteori .... Banuiesc ca toti avem dreptul la micile noastre momente de creatie. Uneori vad. O lumina, o umbra, expresia unui prieten. Si incerc sa imortalizez senzatia. Acest lucru mi-a placut dintotdeauna la fotografie. Poti izola un gand, un sentiment, o impresie creand totusi ceva viu, dinamic totul intr-un mediu aparent static.


Nu am stat cuminte in niciun week-end din ultima luna. Astea sunt o parte din lucrurile pe care le-am vazut.

Sa fie Poiana Inului in Postavaru, sa fie o inima .. :) 

In plina actiune pe Padina Inchisa, Piatra Craiului.

Moment Kodak pe coborarea pe La Lanturi, Piatra Craiului.

Per pedes spre Balea Lac.

Sirag de margaritare pe Valea Tapului, Bucegi.

Joc de umbre si lumini pe Valea Doamnei, Fagaras.

Constatare

Mi-am dat seama ca uneori imi place sa dau cu capul de pragul de sus. Nu a fost mereu asa. Au fost si perioade in care am urat aceasta "calitate" a mea. Dar cred ca m-am resemnat. E a mea si nu o dau la nimeni. Cu adevarat rezonabila voi fi in alta viata.

Am fost de curand  prin Alpi incercand sa fac ceva trasee mai tehnice intr-o perioada cam neprielnica. Norocul nu a tinut cu noi. Conditii complet nepotrivite pentru ce vroiam sa facem. A fost greu. Am inotat prin zapada mare. A fost vant si frig. Ne-au trebuit doua zile ca sa ajungem la un refugiu la 2900m.

Am facut trei sferturi din cea mai usoara creasta de pe acolo si a trebuit sa ne retragem. Retragerea in sine a fost o aventura. Lupta pentru supravietuire. A fost zapada mare, cu risc de avalansa. Din fericire am nimerit peste alt refugiu unde ne-am adapostit peste noapte. Si refugiile pe la ei sunt ceva mai bine dotate decat la noi. Paturi, ceva zahar. Cu o lingura, doua de zahar pe post de combustibil a trebuit sa ajungem la refugiul "nostru" unde ne ramasesera lucrurile. Asta a insemnat sa coboram la 2100m si sa urcam din nou. Si cam asta a fost.

Rebegiti de frig  si cu resursele epuizate ne-am refugiat prin orasele Italiei. Ultimele zile le-am petrecut prin muzee.

As fi putut sa fac lucruri mai utile in perioada asta, cu sanse de reusita mai mare. Dar nu am regrete.  Data viitoare intentionez sa gandesc mai bine, sa planific mai cu grija.. Dar cam atat. Cine nu risca nu castiga. Uneori prefer sa esuez incercand sa fac ceva ce imi place cu adevarat decat sa fiu plina de succes in a face ceva ce ma lasa indiferenta.