Un fel de haiku

Oamenii ma uimesc

Nu am citit niciodata vreo poezie care sa nu fie  in programa scolara. Dar e un inceput pentru toate.

"Oamenii ma uimesc si-acum.
As vrea sa cunosc ca ei
toate lucrurile pe numele lor si-n drum
larg sa-mi alatur pasii de pasii lor grei.

Fiecare zare sa nu aiba-n spatele ei inc-o zare,
fiecare cuvant sa nu aib-un clopot mai mult,
de care numai eu, cand se face noapte, s-ascult."

Magda Isanos

Din nou despre memorie

Nu am mai scris nimic pe blog de luni de zile. Intru ca sa scriu cateva randuri si regasesc alte cateva randuri nepostate despre memoria mea de care uitasem cu desavarsire. Poate ar trebui sa scriu mai des, poate chiar am nevoie de o metoda de a imi inregistra gandurile ca sa nu ma uit. :)

Revenind. Citesc Usa interzisa de Liiceanu. Recitesc dupa cum mi-am dat seama undeva dupa pagina 70. In primele 70, mi-a placut cum prezinta depresia ca o destramare a sistemului de iluzii. Oare mi-a placut si prima oara? :) Poate, dar ce am recunoscut cu siguranta la a doua citire este modul in care Monica Lovinescu a gatit macaroane cu branza la cuptor ( le-a bagat fara sa le fierbe). Se pare ca e mai usor sa identifici anecdote decat idei.

In afara subiectului

Imi place sa ma joc cu cuvintele. Un jongleur care isi arunca popicele in aer. Sa iti mentii ideilei in stare de levitatie. Sa le lasi sa cada una cate una. Sa descoperi un model cu totul aleator. Are sens ce ai creat sau nu?

Am cautat pe munte simplitatea si concretul incercand sa ma simplific pe mine.  Ce nu s-a potrivit tiparului am taiat. Mi-e dor de ceea ce am lasat in urma.