Verde de Paltinu

Suna ceasul. E 6 am. Am dormit 3 ore si mintea mea nu vrea. Hai ca mai stau un pic. E un tren si mai tarziu. Mai dorm o ora. Dupa inca o ora de nesomn, am picioarele grele, mi-e frig si sunt gata sa renunt. As putea sa ies cu bicla pe langa Bucuresti, mai tarziu, nu? Nu. Un moment de luciditate si ma tarasc din pat. In 20 de minute sunt gata. Sunt nauca, uit casca si manusile, dar nu conteaza. Ma intorc in ultima clipa dupa telefon. Merg singura si ar fi bine sa-l am la indemana. Ajung la timp la gara. In tren, un iranian imi fotografiaza plin de uimire bicicleta agatata in compartimentul special amenajat. Mda. I-am luat pe iranieni la faza asta.

Afara e cam intunecat si frig. Imi scade usor morarul. Cobor din tren in Campina. Ar trebui sa nimeresc drumul catre Valea Doftanei, dar nu ma grabesc nicaieri. Ma las purtata de primul drum aflat in cale. Stiu ca o se trec pe langa casa Iulie Hasdeu. Curand imi dau seama ca ma indrept catre DN1. O iau in directia opusa. La urmatoarea intersectie decid ca e momentul sa pun intrebari. Aflu ca trebuie sa urc si sa cobor vreo doua dealuri pentru a reveni pe drumul cel bun. Nu-i bai. De asta am venit aici : ca sa urc.

Ma aflu pe drumul cel bun si numar kilometrii. Pedalatul de una singura sub un cer plumburiu nu e sportul meu favorit. Incepe urcarea de la lacul Paltinu. Ajung incetisor sus si cerul se deschide. Culoare. Totul e verde. Verde crud al inceputului. Verde turcoaz - nestemata lacului. Verde intunecat al vietii vesnice. Sunt cu aparatul foto in maini si incerc sa prind cat mai multe nuante. A meritat efortul de a ajunge aici.

Mai departe drumul e cunoscut : Secarie - Comarnic. Incurajarile primite de la soferii care au trecut pe langa mine mi-au usurat urcarile. Pe partea finala ma ajunge oboseala si aleg drumul cel mai scurt. Ajung la timp in Campina pentru a prinde trenul. Rapidul de Budapesta care are o intarziere de 3 ore. Poate si la capitolul asta ii intrecem pe iranieni.

In gara trec pe langa doua cozi lungi la casele internationale. Vulcanul care isi face de cap in Islanda ne readuce pe toti cu picioarele pe pamant.

Ajung acasa. Parchez bidiviu, recuperez casca de unde o lasasem, imi reiau locul in pat. Acum pot sa dorm....

Din nou despre memorie

Nu am mai scris nimic pe blog de luni de zile. Intru ca sa scriu cateva randuri si regasesc alte cateva randuri nepostate despre memoria mea de care uitasem cu desavarsire. Poate ar trebui sa scriu mai des, poate chiar am nevoie de o metoda de a imi inregistra gandurile ca sa nu ma uit. :)

Revenind. Citesc Usa interzisa de Liiceanu. Recitesc dupa cum mi-am dat seama undeva dupa pagina 70. In primele 70, mi-a placut cum prezinta depresia ca o destramare a sistemului de iluzii. Oare mi-a placut si prima oara? :) Poate, dar ce am recunoscut cu siguranta la a doua citire este modul in care Monica Lovinescu a gatit macaroane cu branza la cuptor ( le-a bagat fara sa le fierbe). Se pare ca e mai usor sa identifici anecdote decat idei.

Memorie proasta

Cum faci sa tii minte ca ai memorie proasta? :))

Am facut un traseu lung de alpinism. In ultima vreme am facut trekking, mtb, catarat aproape deloc. Asa ca mi-a fost greu. Nu am mers cap, m-am cam tras de toate buclele intalnite in cale. Retragerea a fost pe intuneric si am intrat in aceea stare de oboseala totala. Daca ma opream cateva momente sa-mi trag sufletul ma lua somnul si devenea greu sa-mi mentin echilibru. Ma tot gandeam ca nu mai fac asta niciodata, ca nu o sa ma mai aduc in starea asta niciodata.

Acum, dupa doua zile, am uitat partea neplacuta si ma intreb cum am putut sa nu fac asta in ultimele luni de zile.

Muchia Zanoaga

O tura de o estetica desavarsita. Cuvintele mi se par prea mici pentru a descrie ce am vazut.

Catalin Pobega a facut o descriere a turei:

http://alpinet.org/main/articole/blog_ro_id_2912.html

pozele lui :

http://picasaweb.google.co.uk/pobegacatalin/MuchiaZanoagaIarna1011Ian2009#

pozele lui Rudy

http://picasaweb.google.com/nagy.rudolf.sandor/2009_01_11_MuchiaZanoaga_Fagaras#

In tarile calde

Sarbatorile de iarna. Ceva vacanta, dar oboseala mare. Vreau sa schimb scenariul ultimilor ani cu sarbatori petrecute prin muntii patriei. De ce nu o scurta migrare in tarile calde? Si am prieteni, Laura si Cristian care merg in Maroc....

Casablanca. Un oras aspru departe de romantismul inspirat de celebru film.  Dar o sa ma concentrez pe ceea ce mi-a placut ...

Fotbalisti plutind pe nisipul ud. 

Luminile apusului

Ar putea fi mai curat, dar nimeni nu arunca cu pietre in cei ce isi arata afectiunea pentru persoane de sex opus :)

Copii din medina.

Marrakech. 

Am gasit berzele "noastre".

Cosurile de gunoi.

Curmalele.

In Maroc se alearga. Chiar si in conditii mai putin prielnice, cu poluare si masini trecand pe tine.

Muntele. 

Prima zi. Plecare din satul Imlil(~1700m). Punct final refugiu Toubkal(3207m). Un drum lung cu panta lina. Putina zapada. Am ajuns in adidasi la refugiu pe un soare arzator. 

A doua zi. O cursa solitara pana pe unul din cele doua varfuri care se fac in mod frecvent in zona - Timesguida(4089m) .  Am plecat primii, m-am intors prima. Traseu lejer fara nicio dificultate tehnica. La intoarcere un pic de viscol. Laura si Cristian au stat mai mult pe traseu si au putut savura vantul mai mult. :)

A treia zi. Si mai mult viscol si ninsoare. Am ajuns pe cel mai inalt varf din Atlasul Inalt Toubkal(4167m) impreuna cu 2 spanioli. Am fost singurii care am atins varful in aceea zi. Ceilalti au decis sa astepte o zi mai frumoasa. Singura poza de varf a ramas la spanioli care au tulit-o din zona inainte de a apuca sa facem schimb de adrese.

A 4 -a zi. Remake. O vreme mult mai frumoasa.

S-a mers in haita :). Grupuri mari cu ghid s-au avantat catre atractia zonei. Cum nu aveam chef sa lenevesc toata ziua am recucerit si eu Toubkal-ul.  Si de data asta am si dovada....

Refugiul Toubkal. 

Sunt de fapt doua. Si sunt la un cu totul alt nivel decat pe la noi in tara. Noi ne-am bucurat de ospitalitatea celui mai vechi. Ghizii de aici nu sunt tocmai culmea profesionismului, dar amabili si veseli. 

Si cum zilele mele in Maroc erau "numarate",  ziua a 4-a de munte s-a terminat in Marrakech. Si de aici plecarea spre Romania.

Ce nu am fotografiat.... satele berbere de la bazele muntelui in lumina difuza a inserarii, rasaritul vazut din tren pe drumul dintre Marrakech si Casablanca, o multime de oameni... Din pacate musulmanii au o anumita ostilitate fata de turisti cu camere foto in mana. 

Schi in Fagaras

Trupa mare. Risc de avalansa la fel de mare pentru Fagaras. Mergem totusi la fata locului sa vedem ce si cum.

Sambata dimineata plecarea. Ajungem devreme la Capra. Zapada putina rau. Nici vorba de avalanse. Urc la cota 2000. O portiune cu schiurile in spinare. Apoi cu ele in picioare. Zapada proasta, cu crusta. Inaintez greu. Mi-am lasat coltarii de schiuri acasa. Ce sa faci cu ei in pulver? Socoteala de acasa nu se potriveste cu conditiile de la fata locului. Incep sa cred ca nu voi avea parte de schi. Crusta e inamicul meu numarul unu. Nu reusesc coborari controlate.

Lasam o parte din lucruri la salvamont. Trecem tunelul si dam de Balea. Ceva mai multa zapada si mult mai buna. Nu prea stiu unde mergem. Urc dupa ceilalti. Pe drum imi dau seama ca mergem spre Valea Doamnei. Nu stiu la ce sa ma astept. Nu am mai schiat pe ea.  Ajungem in sa. Imi scot pieile de foca, blochez legaturile si o dau la vale dupa ceilalti. Surprinzator, dar ma simt bine pe schiuri. Coborarea e usoara, zapada minunata. Ma afund de vreo 2 ori in zapada. Ridicarea de pe jos e anevoioasa. Zapada e mare. Betele de schi intra pana la prasele. O ultima panta mai accentuata si sunt in extaz. Din pacate aici se termina. A sosit momentul sa ne intoarcem de unde am plecat. Prima portiune e dificila fara coltari. Un strat surpeficial de zapada proaspata care nu tine. Sub el zapada inghetata. Derapez de cateva ori. Ma refugiez pe o creasta inierbata. Scot schiurile si o iau la picior.  Gioni si Florin, mai experimentati in ale schiului de tura, sunt departe. Revin pe schiuri. Ne oprim o panta mai jos de sa. Lungimea celei de a doua coborari este hotarata de fiecare pentru sine. Eu ma dau pana in acelasi punct ca si prima oara. Ma simt bine si nu ma descurajeaza urcarea care acum pare si mai grea. Vantul bate in rafale si vine din fata. O clipa de neatentie si ma trezesc pe jos dupa o rafala. Incepe sa se lase intunericul.  E semiintuneric cand ajung in sa. Decid sa nu scot lanterna. Incepe coborarea. Merge greu. Viraj cu viraj. Nu din cauza pantei. Ma ia cu ameteala din cauza lipsei reperelor vizuale. Uneori nu-mi dau seama daca ma misc sau stau pe loc. Ajung cu greu la cabana Balea. Aici se face regruparea. Gioni a luat-o inainte. Da o fuga jos pana la Capra sa-si schimbe claparii. Cei noi inca nu s-au acomodat cu stapanul :).

O ultima sfortare si ajungem "acasa". Salvamontul de la cota 2000. Niste palinca si ceva vin si oamenii incep sa spuna adevarul :). 

Duminica dimineata. Ma trezesc cu greu. Plecam tarziu. Tot valea Doamnei. Tot viscol. Nu fac decat o coborarea scurta. Oboseala acumulata in ultimul timp isi spune cuvantul. Decid sa nu ma chinuiesc. Ma retrag prima spre Paltinu unde am lasat ceva bagaj. Unul cate unul ne strangem toata trupa.

Coborarea de la cota 2000 spre Capra e minunata. O facem pe schiuri pana jos. A nins peste noapte.   20-30cm de zapada proaspata. Masinile sunt sub zapada. Din fericire puterea celor 4 e cu noi si pornim spre Bucuresti fara probleme. O ploaie neprietenoasa ne insoteste tot drumul. Zapada ramane in sufletele noastre si pe capota masinii.  La fiecare frana brusca se mai risipeste ceva din bucatica de iarna pe care vrea Gioni s-o faca cadou baiatului lui... :)

 

In afara subiectului

Imi place sa ma joc cu cuvintele. Un jongleur care isi arunca popicele in aer. Sa iti mentii ideilei in stare de levitatie. Sa le lasi sa cada una cate una. Sa descoperi un model cu totul aleator. Are sens ce ai creat sau nu?

Am cautat pe munte simplitatea si concretul incercand sa ma simplific pe mine.  Ce nu s-a potrivit tiparului am taiat. Mi-e dor de ceea ce am lasat in urma.