Cu vant

O prognoza de vant puternic. Cam peste tot. Ezit. Pana la urma ma las convinsa sa merg la risc. O vale prin Bucegi. Cu Rudi si Mihai. Vrem ceva mai tehnic. Albisoara Gemenelor avea saritorile descoperite acum cateva saptamani. Ne hotaram sa ne incercam norocul.  In aceeasi formula am mai avut o tentativa de a face aceasta vale acum un an. Atunci am gresit si  am ajuns pe Albisoara Crucii. Cel putin asta a fost concluzia pe care am tras-o dupa.

Ajungem in Busteni. Cam ploua. Asta chiar nu era in program. Ne facem echipamentul. Plecam.

Urcusul merge usor. Suntem la tura de o zi. Avem doar echipamentul tehnic. Incepe sa ninga din ce in ce mai hotarat. Asta era in program :)

Dar nu am mare tragere de inima. Pe mine m-a batut vantul si cu un we inainte. Traseu tehnic si vantul puternic  nu prea merg unul cu altul. Deocamdata e un calm neasteptat.

Ajungem in locul unde am intrat si data trecuta in traseu. Stim ca trebuie sa o luam mai in stanga. Incercam sa facem asta. Nu se vede un fir clar de vale. O luam pe niste crestute, fete, valcele sperand sa dam pana la urma de un fir bine conturat. Pasajele nu sunt dificile, dar expuse pe alocuri. Am doi pioleti tehnici si ma bucur din plin de ei. Vantul isi face simtita prezenta. Vin rafale din ce in ce mai puternice. A devenit clar ca suntem intre doua fire. Sa intram in cel din dreapta nu pare facil. Ar putea fi un peretel. Spre stanga insa o brana. Ne gandim si la retragere. Nu e vreme de catarat.

Mergem in cercetare catre firul din stanga. Si retragerea ar putea fi mai usoara pe una dintre Albisoare. Se mai gasesc pitoane de rapel la saritori. Dam de limba de zapada continua. O luam in sus. Vantul imi smulge o supramanusa. O pun pe cea ramasa pe dreapta, mana cu pioletul. Inca nu sunt sigura ca urcatul e cea mai buna solutie. S-ar putea sa iesim prea jos pe creasta si sa mai avem pasaje mai tehnice pe care nu vreau sa le fac cu vant. Continuam. Spre final vantul incepe sa bata din spate. Usurare. Am castigat si in altitudine. Dupa cum arata configuratia reliefului imi dau seama ca o sa iesim spre finalul crestei.

Sus dam nas in nas cu Crucea Caraimanului.

Ma bufneste rasul. Se pare ca abia acum am dat de Albisoara Crucii. Eram cu o albisoara mai in dreapta decat credeam. Dam de un mic loc mai adapostit de vant. Ne regrupam. Ni se pare ca greul a trecut. Coborarea e planificata pe Valea Alba.

Vantul e din ce in ce mai puternic. Am mai avut experiente de acest gen care au lasat sechele. Am fost pusa in genunchi. Am fost nevoita sa fac cativa pasi de-a busila. Au fost momente in care m-am simtit neputincioasa in fata puterii lui.  Nu si acum. Ma simt tare pe picioare.

Inaintam cu greu. E ceva vizibilitate, dar nu suficienta pentru a nu avea deloc probleme de navigatie. Combinam din nou simtul de orientare cu tehnologia moderna (gps) si nimerim intrarea in Valea Alba. Coboram cu atentie. Vantul ne ia din toate partile. Vin rafale de sus. Dupa care se intorc si ne iau si de jos. Placere dubla la acelasi pret :). Sunt cateva portiuni cu ceva zapada proaspata acumulata la care avem emotii. We trecut avalansele in placi au fost la ordinea zilei.Dar in mare parte totul e sculptat in ce le mai bizare forme de catre vant. Zapada inghetata care ne da o anumita siguranta..

Sunt prima. Merg cu sincope. Rafalele sunt destul de puternice incat sa fiu nevoita sa astept ghemuita pana trec.Imi infig ghearele(coltarii, pioletul) in zapada inghetata si astept rabdatoare. In momentele de acalmie o zbughesc. Cobor cat mai repede pentru a castiga teren. Sper sa mai scapam de vant mai jos. Deocamdata e taman invers. La saritoarea Carnului s-a dezlantuit "iadul". Stau cateva minute si astept sa ne regrupam. Cam racoare :)

Am de facut un traverseu de cativa metri. E ultimul pasaj mai delicat. Vantul nu ne da pace. Pornesc pe traverseu cu grija. Tot astept sa ma incordez la urmatoare pala de vant intr-o pozitie total incomoda. Dar ea nu mai vine. Cineva acolo sus ne iubeste. E un loc mai ferit si ajung la liman fara emotii suplimentare. Inca o panta ceva mai abrupta si gata. Deocamdata  gata cu lumina. Ca valea nu s-a terminat. S-a terminat si cu rafalele. Vantul bate acum continuu :). Nu e momentul sa ne mai distantam. Ma tot uit inapoi. Vizibilatea e cam de 2-3m. Se vede cineva. Vorbim. E Mihai. Rudi nu se vede. Ne oprim sa-l asteptam. Minutele trec greu. O forma se intrezareste. Trupa s-a reintregit. O luam incetisor la vale. Panta e mica, dar noi coboram cu spatele. Vantul vine dintr-o singura directie acum. Din spate. Cu toata puterea.

Treptat lucrurile se mai linistesc. Recapatam o pozitie partial verticala. Parca si vizibilitatea a crescut. Tot asteptam sa se termine valea. Ajungem la La Verdeata, poiana de unde se paraseste valea si se intra in padure. Vantul s-a calmat si e ceva lumina. Ma plang ca nu mai vad... la sugestia lui Mihai imi scot ochelarii de schi pe care ii uitasem pe nas si un peisaj ireal mi se dezvaluie. S-a inseninat. Jumatate de luna  ne lumineaza calea. Ar fi iesit o minunata poza de noapte. Dar am mainile prea inghetate pentru a face "arta". Mana care nu a avut supramanusa are o incheietura inghetata. Imi "simt" si o parte din fata. Imi arde usor. Trebuie ca si pe acolo a degerat ceva.

Ajungem la masina printr-un puf fin de zapada si calm absolut. Am parcat chiar langa Caminul Alpin unde gasim locul de cazare cald si primitor la care visam.

Duminica program de relaxare. Ne lingem ranile. Bem o cafea privind la Crucea Caraimanului. Atmosfera e limpede. Ziua anterioara pare ireala. Am fost pusi la incercare si am razbit. Acum cafeaua e mai cafea si muzica lui Enescu "mai" divina.

PS Recomandare culturala. Casa memoriala George Enescu de la Sinaia.