Urmaresc in ultima vreme turele de alergare facute de Radu Diaconescu. Si salivez. Prognoza de we este din nou cu ploaie. Tocmai bine.
Dar toata lumea are alt program facut. La Herculane e maraton, dar eu vreau ceva mai aproape. Hmm. Radu a facut multe ture solo. Asta e partea care nu imi place din turele lui. Aman decizia pe sambata. Pana la urma imi fac curaj.
Duminica dimineata. Scot armasarul pe nume Tico-zaur din grajd si pornesc cu avant la drum. Dupa o suta de metrii, frana. Trag pe dreapta. Un moment de reflectie. Decizia e luata. Intorc vijelios fara sa mai fie nevoie sa verific portbagajul. Imi lasasem adidasii acasa. Nu ma doboara pe mine atata lucru. Sunt obisnuita. :)) Recuperez adidasii si o iau de la capat.
In Sinaia umezeala mare, burnita. Bine totusi ca nu ploua mai tare. Ma echipez si o iau din loc la pas intins. Eu alerg doar la vale si pe plat. Pe urcari las pe altii mai viteji. Inca nu sunt sigura pana unde o sa ajung. Intentia e sa urc pe Piciorul Pietrei Arse pana in platoul, urcare pe Furnica, Cota 2000, Cota 1400, drumul vechi pana la Stana Regala si de acolo in jos pana la masina.
Urcarea pana la Stana Regala merge bine. Atmosfera de basm. Astept piticii sa iasa pe dupa copaci. Mp3- playerul e de data asta prieten de nadejdie.
In continuare umezeala mare. Dar nu ploua. Continui urcarea. Ies din padure. Cu fiecare pas se mai limpezeste atmosfera. Simt soarele pe aproape.
Dau de un pic de plat / coborare. Hai sa alergam totusi. Ca de asta am venit. Urcarea pe Furnica imi mai potoleste avantul . Un pic de culoare intr-un peisaj mohorat.
La cota 2000, intru la un ceai. Primii oameni de cand am parasit orasul. Aduc la tacere mp3-playerul. Vine coborarea. Pe coborari nu ma plictisesc niciodata. Cel putin nu atunci cand conditiile imi permit sa-mi dau drumul la picioare.
Ceata se strange din nou in jurul meu. Mai mult ghicesc pe unde merg. Dar alerg. Sentimentul de libertate pe care il da viteza coborarii e palpabil. Pe aprope de cota 1500 calc stramb. Auch. O mica luxatie la glezna. Am ceva experienta la capitolul asta. Evaluez pagubele. Merg usor schiopatand urmatoarea suta de metri. Dar nu e grav. Profit ca sunt incalzita si incep sa alerg din nou. Mai tarziu va durea, dar ar fi pacat sa ma opresc acum.
La cota 1400 urmez planul si o iau pe drumul vechi. Vreau sa mai lungesc portiunea alergabila evitand cat mai mult astfaltul. Un preot cu barba lunga se uita la mine curios din pragul schitului pe langa care trece drumul. Sunt ceva caini in zona asa ca sunt la pas. Schimbam o vorba. E ingrijorat ca as putea sa ma ratacesc prin ceata. Il linistesc. Nu am de gand sa parasesc drumul. Padurea, din nou, da frau imaginatiei.
La rascruce de drumuri, o iau in sus catre Stana Regala. Inainte as ajunge prea repede la astfalt si visul s-ar termina. Panta e mica. Ma ambitionez sa ma alatur celor mai viteji. Incerc sa alerg. Uneori imi iese, alteori nu. Mai alternez cu mersul.
De la Stana Regala o dau in jos pe serpentine. Nu ma incanta poteca pietruita. Caut scurtaturile pe cat posibil. Ajung la astfalt. Inca un pic. Alerg usor la vale. Nimeresc alta strada decat la urcare. Hmm. Pe unde o fi masina? Un mic moment de deruta. Ma dumiresc ca nu sunt pe unde ar trebui sa fiu. Nicio problema. Se rezolva. O sa termin tura urcand la masina. O tura care m-a lasat dorind mai mult...
Un comentariu:
Chiar ca de vis!
Trimiteți un comentariu