Intrebare

Parintii mei si-au dat seama de timpuriu ca sunt cam naiva si idealista. Au incercat sa ma protejeze, sa ma avertizeze. Ca nu e bine sa fii asa. Ca e bine sa fii altfel.

Oare chiar poti sa fii altfel decat esti?

Realitatea

Pana nu de mult eram destul conservatoare. In multe privinte. In particular in ceea ce priveste fotografia. Nu vroiam fotografii spectaculoase. Le vroiam cat mai reale. Iar daca realitatea era terna...la fel trebuia sa fie si fotografia aferenta.

Dar intre timp am inceput sa apreciez fotografiile din care realitatea se prelinge, picatura cu picatura.

Vi s-a intamplat vreodata ca deodata sa fiti inconjurati de lucruri frumoase care sa strige la voi? "Fa-ne o poza! Fa-ne o poza!" Urmeaza frenezia click-urilor. Cu fiecare speri sa fi mai aproape. Mai aproape de a imortaliza forme,culori. De a te imortaliza pe tine. Starea de moment resfranta in tot ceea ce te inconjoara. Un moment de nebunie.

Imi doresc cat mai multe momente de nebunie :)

Cu vant

O prognoza de vant puternic. Cam peste tot. Ezit. Pana la urma ma las convinsa sa merg la risc. O vale prin Bucegi. Cu Rudi si Mihai. Vrem ceva mai tehnic. Albisoara Gemenelor avea saritorile descoperite acum cateva saptamani. Ne hotaram sa ne incercam norocul.  In aceeasi formula am mai avut o tentativa de a face aceasta vale acum un an. Atunci am gresit si  am ajuns pe Albisoara Crucii. Cel putin asta a fost concluzia pe care am tras-o dupa.

Ajungem in Busteni. Cam ploua. Asta chiar nu era in program. Ne facem echipamentul. Plecam.

Urcusul merge usor. Suntem la tura de o zi. Avem doar echipamentul tehnic. Incepe sa ninga din ce in ce mai hotarat. Asta era in program :)

Dar nu am mare tragere de inima. Pe mine m-a batut vantul si cu un we inainte. Traseu tehnic si vantul puternic  nu prea merg unul cu altul. Deocamdata e un calm neasteptat.

Ajungem in locul unde am intrat si data trecuta in traseu. Stim ca trebuie sa o luam mai in stanga. Incercam sa facem asta. Nu se vede un fir clar de vale. O luam pe niste crestute, fete, valcele sperand sa dam pana la urma de un fir bine conturat. Pasajele nu sunt dificile, dar expuse pe alocuri. Am doi pioleti tehnici si ma bucur din plin de ei. Vantul isi face simtita prezenta. Vin rafale din ce in ce mai puternice. A devenit clar ca suntem intre doua fire. Sa intram in cel din dreapta nu pare facil. Ar putea fi un peretel. Spre stanga insa o brana. Ne gandim si la retragere. Nu e vreme de catarat.

Mergem in cercetare catre firul din stanga. Si retragerea ar putea fi mai usoara pe una dintre Albisoare. Se mai gasesc pitoane de rapel la saritori. Dam de limba de zapada continua. O luam in sus. Vantul imi smulge o supramanusa. O pun pe cea ramasa pe dreapta, mana cu pioletul. Inca nu sunt sigura ca urcatul e cea mai buna solutie. S-ar putea sa iesim prea jos pe creasta si sa mai avem pasaje mai tehnice pe care nu vreau sa le fac cu vant. Continuam. Spre final vantul incepe sa bata din spate. Usurare. Am castigat si in altitudine. Dupa cum arata configuratia reliefului imi dau seama ca o sa iesim spre finalul crestei.

Sus dam nas in nas cu Crucea Caraimanului.

Ma bufneste rasul. Se pare ca abia acum am dat de Albisoara Crucii. Eram cu o albisoara mai in dreapta decat credeam. Dam de un mic loc mai adapostit de vant. Ne regrupam. Ni se pare ca greul a trecut. Coborarea e planificata pe Valea Alba.

Vantul e din ce in ce mai puternic. Am mai avut experiente de acest gen care au lasat sechele. Am fost pusa in genunchi. Am fost nevoita sa fac cativa pasi de-a busila. Au fost momente in care m-am simtit neputincioasa in fata puterii lui.  Nu si acum. Ma simt tare pe picioare.

Inaintam cu greu. E ceva vizibilitate, dar nu suficienta pentru a nu avea deloc probleme de navigatie. Combinam din nou simtul de orientare cu tehnologia moderna (gps) si nimerim intrarea in Valea Alba. Coboram cu atentie. Vantul ne ia din toate partile. Vin rafale de sus. Dupa care se intorc si ne iau si de jos. Placere dubla la acelasi pret :). Sunt cateva portiuni cu ceva zapada proaspata acumulata la care avem emotii. We trecut avalansele in placi au fost la ordinea zilei.Dar in mare parte totul e sculptat in ce le mai bizare forme de catre vant. Zapada inghetata care ne da o anumita siguranta..

Sunt prima. Merg cu sincope. Rafalele sunt destul de puternice incat sa fiu nevoita sa astept ghemuita pana trec.Imi infig ghearele(coltarii, pioletul) in zapada inghetata si astept rabdatoare. In momentele de acalmie o zbughesc. Cobor cat mai repede pentru a castiga teren. Sper sa mai scapam de vant mai jos. Deocamdata e taman invers. La saritoarea Carnului s-a dezlantuit "iadul". Stau cateva minute si astept sa ne regrupam. Cam racoare :)

Am de facut un traverseu de cativa metri. E ultimul pasaj mai delicat. Vantul nu ne da pace. Pornesc pe traverseu cu grija. Tot astept sa ma incordez la urmatoare pala de vant intr-o pozitie total incomoda. Dar ea nu mai vine. Cineva acolo sus ne iubeste. E un loc mai ferit si ajung la liman fara emotii suplimentare. Inca o panta ceva mai abrupta si gata. Deocamdata  gata cu lumina. Ca valea nu s-a terminat. S-a terminat si cu rafalele. Vantul bate acum continuu :). Nu e momentul sa ne mai distantam. Ma tot uit inapoi. Vizibilatea e cam de 2-3m. Se vede cineva. Vorbim. E Mihai. Rudi nu se vede. Ne oprim sa-l asteptam. Minutele trec greu. O forma se intrezareste. Trupa s-a reintregit. O luam incetisor la vale. Panta e mica, dar noi coboram cu spatele. Vantul vine dintr-o singura directie acum. Din spate. Cu toata puterea.

Treptat lucrurile se mai linistesc. Recapatam o pozitie partial verticala. Parca si vizibilitatea a crescut. Tot asteptam sa se termine valea. Ajungem la La Verdeata, poiana de unde se paraseste valea si se intra in padure. Vantul s-a calmat si e ceva lumina. Ma plang ca nu mai vad... la sugestia lui Mihai imi scot ochelarii de schi pe care ii uitasem pe nas si un peisaj ireal mi se dezvaluie. S-a inseninat. Jumatate de luna  ne lumineaza calea. Ar fi iesit o minunata poza de noapte. Dar am mainile prea inghetate pentru a face "arta". Mana care nu a avut supramanusa are o incheietura inghetata. Imi "simt" si o parte din fata. Imi arde usor. Trebuie ca si pe acolo a degerat ceva.

Ajungem la masina printr-un puf fin de zapada si calm absolut. Am parcat chiar langa Caminul Alpin unde gasim locul de cazare cald si primitor la care visam.

Duminica program de relaxare. Ne lingem ranile. Bem o cafea privind la Crucea Caraimanului. Atmosfera e limpede. Ziua anterioara pare ireala. Am fost pusi la incercare si am razbit. Acum cafeaua e mai cafea si muzica lui Enescu "mai" divina.

PS Recomandare culturala. Casa memoriala George Enescu de la Sinaia.

Pozar

Imi plac lucrurile care se petrec spontan, firesc. Fara efort. Cand vin dintr-o nevoie interioara si nu dintr-o "ratiune suprema". Efectul bulgarului de zapada.

De multa vreme ma uit la pozele altora cu placere. Din cand in cand, o data la cateva luni in week-enduri si in iesirile prin tarile straine luam si eu aparatul meu. Compact,fara pretentii. Oricum, aparatul foto era primul sacrificat cand mergeam in trasee mai dificile.

Iarna trecuta fac cateva ture lejere. De plictiseala incep sa iau constant aparatul dupa mine. Incerc sa gandesc compozitiile, dar calitatea pozelor nu e grozava. Incep sa ma gandesc la un aparat mai bun. Tot compact ca sa ma asigur ca il car in ture. Ma hotarasc destul repede. Il cumpar. Canon S90 se numeste noul meu prieten. De atunci sunt putine iesirile in care m-am despartit de el.

Sunt capriciosa, desi nu par. :)  Uneori nu vad nimic. Mai apas pe buton mecanic din cand in cand ca sa mai fac rost de ceva amintiri. Dar alteori .... Banuiesc ca toti avem dreptul la micile noastre momente de creatie. Uneori vad. O lumina, o umbra, expresia unui prieten. Si incerc sa imortalizez senzatia. Acest lucru mi-a placut dintotdeauna la fotografie. Poti izola un gand, un sentiment, o impresie creand totusi ceva viu, dinamic totul intr-un mediu aparent static.


Nu am stat cuminte in niciun week-end din ultima luna. Astea sunt o parte din lucrurile pe care le-am vazut.

Sa fie Poiana Inului in Postavaru, sa fie o inima .. :) 

In plina actiune pe Padina Inchisa, Piatra Craiului.

Moment Kodak pe coborarea pe La Lanturi, Piatra Craiului.

Per pedes spre Balea Lac.

Sirag de margaritare pe Valea Tapului, Bucegi.

Joc de umbre si lumini pe Valea Doamnei, Fagaras.

Un weekend "rezonabil"....

Week-end-ul trecut am fost rezonabila. Mi-am facut planuri cumpatate. Sambata am vrut sa schiez. Zapada putina, vreme proasta. Am urcat pana la 1700m de  la Cota 1400 in Sinaia. Ne-a intors vantul.

Ne-am refugiat in Predeal unde am reusit sa mai facem cateva viraje.

Duminica am schimbat planul. Tura in Iezer la bocanci. Vremea este superba. Atmosfera relaxata. Urcam pe la Cuca catre varful Papusa. Poate ajungem, poate nu.

                                        
                                        "Pasul" zilei

Pana la urma nu ajngem pe varf. Ne stabilim  ca si punct terminus momentul in care dam cu ochii de Crai.

Si urmeaza apusul....

Si luna plina....

Suna cunoscut, nu? :)

Constatare

Mi-am dat seama ca uneori imi place sa dau cu capul de pragul de sus. Nu a fost mereu asa. Au fost si perioade in care am urat aceasta "calitate" a mea. Dar cred ca m-am resemnat. E a mea si nu o dau la nimeni. Cu adevarat rezonabila voi fi in alta viata.

Am fost de curand  prin Alpi incercand sa fac ceva trasee mai tehnice intr-o perioada cam neprielnica. Norocul nu a tinut cu noi. Conditii complet nepotrivite pentru ce vroiam sa facem. A fost greu. Am inotat prin zapada mare. A fost vant si frig. Ne-au trebuit doua zile ca sa ajungem la un refugiu la 2900m.

Am facut trei sferturi din cea mai usoara creasta de pe acolo si a trebuit sa ne retragem. Retragerea in sine a fost o aventura. Lupta pentru supravietuire. A fost zapada mare, cu risc de avalansa. Din fericire am nimerit peste alt refugiu unde ne-am adapostit peste noapte. Si refugiile pe la ei sunt ceva mai bine dotate decat la noi. Paturi, ceva zahar. Cu o lingura, doua de zahar pe post de combustibil a trebuit sa ajungem la refugiul "nostru" unde ne ramasesera lucrurile. Asta a insemnat sa coboram la 2100m si sa urcam din nou. Si cam asta a fost.

Rebegiti de frig  si cu resursele epuizate ne-am refugiat prin orasele Italiei. Ultimele zile le-am petrecut prin muzee.

As fi putut sa fac lucruri mai utile in perioada asta, cu sanse de reusita mai mare. Dar nu am regrete.  Data viitoare intentionez sa gandesc mai bine, sa planific mai cu grija.. Dar cam atat. Cine nu risca nu castiga. Uneori prefer sa esuez incercand sa fac ceva ce imi place cu adevarat decat sa fiu plina de succes in a face ceva ce ma lasa indiferenta.

Momente

Am plecat pe ploaie. Am mers prin ceata.
Dar am ajuns acolo unde trebuie. La momentul potrivit.